Știri de ultima orăSportFotbalU Craiova - Ararat 1-1 / Știința n-a putut mai mult, totul se decide la Erevan

U Craiova – Ararat 1-1 / Știința n-a putut mai mult, totul se decide la Erevan

Universitatea Craiova și Ararat-Armenia au încheiat la egalitate, scor 1-1, prima manșă a play-off-ului Europa League, într-un meci disputat pe un „Ion Oblemenco“ plin de speranțe. Oltenii au avut inițiativa, au revenit după golul primit și au pus presiune constantă, dar au întâlnit un portar armean în mare formă. Popescu a salvat și el de câteva ori poarta Craiovei, iar calificarea se va decide în retur.

O repriză echilibrată si pe gazon și pe tabelă

Universitatea Craiova a început mult mai curajoasă duelul cu Ararat, comparativ cu ultimele două partide europene disputate pe teren propriu. „Știința“ a avut posesia, inițiativa și a căutat rapid drumul spre poarta adversă. Au venit și primele ocazii, cu două șuturi bune de la distanță, însă portarul armean Joao Bravim a fost la post.

Pe fondul dominării oltenilor, cei care au lovit primii au fost oaspeții. În minutul 20, Malis a deschis scorul după o fază fixă în care defensiva Craiovei a fost surprinsă. Golul primit nu a schimbat însă planul echipei lui Filipe Coelho, care a continuat să atace.

Presiunea alb-albaștrilor a fost răsplătită în minutul 33. Nicușor Bancu l-a fentat pe Joao Bravim și a restabilit egalitatea cu o execuție precisă la colțul scurt. Oblemenco a erupt, iar Craiova revenea în joc.

Până la pauză, ambele formații au mai avut momente bune. Armenii au replicat periculos, însă Popescu a fost providențial în două rânduri, cu parade spectaculoase din situații dificile. La cabine s-a intrat cu 1-1.

Bravim și Popescu, duel al portarilor

Repriza secundă a început în același scenariu, cu Craiova în ofensivă și în căutarea golului care să-i aducă avantajul pe tabelă. Portarul Bravim a continuat, însă, să fie omul decisiv pentru Ararat, reușind două parade spectaculoase în doar câteva minute, inclusiv la șuturi care se îndreptau spre vinclu.

„Știința“ a trecut printr-un moment de panică în minutul 63. Sandro Lima l-a învins pe Popescu, iar armenii au declanșat bucuria pe teren. Salvarea Craiovei a venit însă de la VAR, care a descoperit un ofsaid în faza premergătoare golului. Reușita a fost anulată, iar tabela a rămas 1-1.

Oltenii au revenit imediat în atac și au încercat să forțeze golul victoriei. Adi Rus a fost aproape să înscrie după o lovitură de cap, însă Bravim a respins în lateral.

Finalul a fost unul cu mari pentru olteni. Ararat a căutat lovitura decisivă, dar Popescu a fost din nou salvator și a intervenit providențial, respingând cu piciorul dintr-o situație extrem de periculoasă. Și de această dată, semnalizarea arbitrului asistent pentru ofsaid a liniștit tribunele.

În cele din urmă, Universitatea Craiova și Ararat-Armenia au încheiat 1-1, iar calificarea în grupele Europa League rămâne deschisă. Totul se va decide în returul din Armenia, unde „Știința“ va încerca să obțină biletele pentru o participare în premieră în cea de-a doua competiție europeană intercluburi.

Citește și: Simona Halep, mesaj cu subînțeles pentru Nick Kyrgios după scandalul de dopaj


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS