O cisternă cu ciment a fost lovită de un tren, joi seară, la o trecere peste calea ferată între Săcueni Roman şi Galbeni, judeţul Bacău, după care a luat foc. Incidentul a provocat ruperea liniei de contact. În tren se aflau 200 de călători, care s-au evacuat în siguranţă.
Joi seară, în jurul orei 22.00, trenul IR 1952, operat CFR Călători SA, care circula pe relaţia Suceava – Constanţa, a intrat în coliziune cu un autocamion pentru transportul cimentului, la trecerea la nivel cu calea ferată situată la km 323+650, între Săcueni Roman şi Galbeni, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iaşi.
CFR a precizat că trecerea la nivel este dotată cu instalaţie de semnalizare automată, care avertizează participanţii la traficul rutier cu privire la apropierea trenurilor.
În urma impactului, autocamionul a luat foc. Flăcările au distrus cabina vehiculului și au afectat și două vagoane.
Incidentul a provocat ruperea liniei de contact pe firul II.
La aproximativ două ore de la incident, linia de contact a fost repusă sub tensiune, a anunțat CFR joi, după miezul nopții.

Cauzele şi împrejurările producerii accidentului vor fi stabilite după o anchetă.
Citeşte şi: Mehedinți: Șofer doljean, prins băut la volan

