O femeie a fost rănită într-un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, produs duminică seară, în jurul orei 19.57, pe DN 24, în afara orașului Mărășești, în zona blocurilor de lângă gara din Doaga.
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Galați, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 48 de ani, tot din județul Galați.
În urma impactului, o pasageră a fost rănită și transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Echipajele medicale au acordat îngrijiri pentru două victime. Este vorba despre o femeie de 48 de ani, care a suferit un traumatism toracic și traumatisme la nivelul membrelor superioare, precum și despre un minor în vârstă de 12 ani, care a suferit un atac de panică sever în urma accidentului.
Ambele victime au fost stabilizate la locul intervenției și transportate ulterior la Spitalul Județean de Urgență Focșani pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările producerii accidentului.
Citește și: Șapte premii de peste 69.000 de lei, câștigate la tragerea Loto 6/49 de duminică

