Născută cu doar 700 de grame, Eliza-Mara are nevoie de 44.000 de euro pentru o intervenție în SUA. Peste jumătate din sumă a fost deja strânsă, iar fiecare donație o apropie de șansa de a merge.
La doar cinci ani, Eliza-Mara Stancu duce o luptă pe care niciun copil nu ar trebui să o cunoască. Născută prematur, cu o greutate de numai 700 de grame, și diagnosticată cu paralizie cerebrală – tetrapareză spastică, fetița face recuperare încă de la vârsta de cinci luni.
După ani întregi de terapii și o intervenție dificilă realizată în Statele Unite ale Americii, progresul ei este acum blocat de o subluxație de șold. Pentru operația care îi poate reda șansa de a merge sunt necesari 44.000 de euro. Până acum, prin campania Asociației „Salvează o inimă”, s-au strâns 20.973 de euro.
O luptă începută încă dinainte de naștere
Povestea Elizei a început într-un mod dramatic. În luna a șaptea de sarcină, mama sa a fost diagnosticată cu hipertensiune severă și sindrom HELLP, o complicație medicală care le punea în pericol viața amândurora.
Eliza s-a născut prematur, cântărind doar 700 de grame, și a petrecut aproape patru luni în incubator. La scurt timp după externare, la numai cinci luni, a început recuperarea.
De atunci, viața familiei s-a transformat într-un maraton al terapiilor, consultațiilor și investigațiilor medicale.
Fiecare pas înseamnă un efort uriaș
Pentru Eliza, lucrurile simple pentru alți copii sunt adevărate provocări. Fiecare dimineață începe cu exerciții și întinderi musculare, iar zilele sunt organizate în jurul ședințelor de recuperare.

„O zi cu Eliza este o adevărată provocare. O ridicăm, o așezăm, o ajutăm la exerciții și încercăm să îi dăm curaj atunci când o doare. Uneori obosește și plânge, alteori ne zâmbește și continuă, deși pentru ea fiecare mișcare înseamnă un efort enorm. Ca mamă, este foarte greu să îți vezi copilul muncind atât de mult pentru lucruri pe care alți copii le fac firesc: să stea în picioare, să își păstreze echilibrul sau să facă un pas. Cel mai dureros este să știu că există o operație care o poate ajuta, dar că nu o putem plăti singuri”, mărturisește mama fetiței.
Progresele obținute cu greu sunt acum în pericol
Familia a căutat soluții atât în România, cât și în străinătate. În mai 2024, Eliza a fost operată în Statele Unite, unde a trecut printr-o rizotomie dorsală selectivă, o intervenție menită să reducă spasticitatea musculară.
După operație și luni întregi de recuperare intensă, fetița a început să facă progrese vizibile.
Însă, în urma unui control medical efectuat în martie 2026, medicii au descoperit cauza stagnării evoluției: o subluxație de șold. Osul femural a ieșit parțial din articulație, iar unul dintre picioare a devenit mai scurt decât celălalt.
Dezechilibrul îi afectează postura și îi limitează șansele de a progresa, indiferent de cât de intens continuă terapiile.
O operație care îi poate reda șansa de a merge
Medicii americani au recomandat o intervenție de relocare a osului femural, considerată mai puțin invazivă și potrivită situației medicale a Elizei.
Costul operației este de aproximativ 40.000 de dolari, iar împreună cu transportul, cazarea și perioada de recuperare, suma necesară ajunge la 44.000 de euro.
Pentru părinți, care au investit deja toate resursele în tratamente și recuperare, aceste costuri sunt imposibil de suportat fără ajutor.
Peste 20.000 de euro au fost donați
Campania Asociației „Salvează o inimă” a mobilizat deja sute de oameni, iar până în prezent au fost strânși 20.973 de euro.
„Credința ne învață că binele nu trebuie amânat, mai ales atunci când de gestul nostru depinde viitorul unui copil. În fața suferinței Elizei, indiferența nu poate fi o opțiune. Fundraisingul înseamnă să aducem oameni, comunități și companii în jurul unei nevoi reale și să transformăm generozitatea lor într-o șansă concretă la tratament. Nicio donație nu este prea mică atunci când este oferită din inimă. Fiecare contribuție o apropie pe Eliza de operație și îi arată familiei că nu este singură în această luptă”, a declarat Andreea Amarandei, Manager Fundraising al Asociației „Salvează o inimă”.
Cum poate fi ajutată Eliza
Timpul este esențial, iar medicii spun că intervenția trebuie realizată cât mai curând pentru ca fetița să își poată continua recuperarea.
Cei care doresc să contribuie pot face donații accesând pagina campaniei: https://salveazaoinima.ro/eliza-stancu
Donațiile pot fi realizate prin card bancar, Apple Pay, Google Pay, PayPal, Revolut sau transfer bancar.
Sumele colectate sunt achitate direct către clinicile și furnizorii de servicii medicale, iar documentele de plată sunt publicate pe site-ul Asociației „Salvează o inimă”, pentru transparență.
Eliza nu visează la ceva imposibil. Visează să se poată ridica singură, să își păstreze echilibrul și, într-o zi, să facă primii pași.
Citește și: 7 greșeli pe care turiștii le fac la masă în Italia

