Știri de ultima orăPoliticaNationalSorin Grindeanu amenință că PSD nu va vota legile din PNRR

Sorin Grindeanu amenință că PSD nu va vota legile din PNRR

PSD ar putea să nu voteze mai multe legi restante din PNRR, pe care guvernul le-a trimis parlamentului spre adoptare, precum Legea salarizării publice. Sorin Grindeanu i-a transmis lui Ilie Bolojan să nu dea ordine parlamentului să voteze ceva ce era în atribuția Executivului.

„Strategia domnului prim-ministru Bolojan, demis, de a continua să guverneze prin intermediul Parlamentului și punând presiune pe voturile PSD este una complet greșită. În acest sens, le-am spus că PSD nu poate fi de acord cu folosirea PNRR drept paravan mediatic pentru interesele obscure ale unor lideri de dreapta”, a declarat Sorin Grindeanu la parlament. 

Liderul PSD a vorbit despre Legea salarizării, dar și despre legea care vizează Agenția Națională de Integritate:

„Suntem total împotrivă ca domnul Fritz să își rezolve problemele de integritate prin modificarea legii. Concret, nu vom accepta ca în grupul de lucru pe subiectul privind jalonul care face referire la integritatea publică USR să introducă tot felul de texte care să rezolve problemele personale ale lui Fritz, Clotilde Armand și ale altor useriști condamnați definitiv de ÎCCJ. 

Am anunțat că nu vom vota pur și simplu o lege a salarizării care nici astăzi nu este pusă în transparență și unde consultările cu sindicatele și patronatele au fost un simulacru”.

Citește și: Siegfried Mureşan (PNL), după consultările de la Cotroceni: Noi în braţele PSD nu ne vom mai întoarce

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS