Primăria Municipiului Craiova a anunțat instituirea unor restricții de circulație duminică, 12 iulie, cu ocazia partidei de fotbal dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj, programată pe Stadionul „Ion Oblemenco”.
Măsurile vizează fluidizarea traficului și siguranța participanților la eveniment, iar circulația va fi restricționată pe mai multe artere din apropierea stadionului.
Străzile închise între orele 17:30 și 23:30
În intervalul 17:30 – 23:30, circulația rutieră va fi interzisă pe următoarele sectoare de drum:
- Bulevardul Ilie Balaci, între intersecția cu Bulevardul 1 Mai și strada Gheorghe Bibescu, până la intersecția cu strada Râului;
- Strada Ecaterina Teodoroiu, între strada Bucovăț și strada Câmpia Islaz;
- aleea de acces din strada Ecaterina Teodoroiu, situată pe latura de nord a Stadionului „Ion Oblemenco”.
Restricții suplimentare după finalul meciului
În intervalul 22:00 – 23:30, vor fi impuse restricții și pe:
- Bulevardul Știrbei Vodă, între Calea Unirii și Bulevardul 1 Mai, pe sensul de mers către strada Râului;
- Strada Gheorghe Bibescu, între strada Madona Dudu și Bulevardul Știrbei Vodă;
- Strada Câmpia Islaz, între strada Gheorghe Bibescu și Bulevardul Știrbei Vodă.
Traficul rutier va fi deviat pe arterele adiacente.
Cine va avea acces în zona restricționată
Pe durata restricțiilor, accesul va fi permis pentru:
- mijloacele de transport în comun;
- autovehiculele cu regim de circulație prioritară;
- vehiculele care dețin tichet de acces valabil;
- riveranii care nu au altă cale de acces către proprietate;
- autovehiculele care transportă persoane cu dizabilități;
- mașinile televiziunilor care transmit partida.
Primăria precizează că, pe timpul desfășurării meciului, circulația pietonilor și a vehiculelor în zona stadionului se va desfășura în condiții normale, cu excepția sectoarelor unde vor fi instituite restricțiile.
Autoritățile le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile polițiștilor aflați în teren pentru evitarea blocajelor de trafic.
Citește și: Accident în Brebeni. Un șofer a ajuns la spital după ce a intrat cu mașina într-un cap de pod

