Un agent al Serviciului american pentru Imigrare și Control Vamal (ICE) a împușcat mortal un cetățean mexican în timpul unei operațiuni desfășurate marți în Houston, Texas. Potrivit autorităților americane, bărbatul ar fi încercat să se sustragă arestării și să lovească un agent cu mașina, în timp ce reprezentanți ai opoziției cer o anchetă independentă.
Departamentul pentru Securitate Internă al SUA (DHS) a transmis că victima, identificată drept Lorenzo Salgado Araujo, se afla ilegal pe teritoriul Statelor Unite și era vizată de o operațiune a ICE.
Conform autorităților, bărbatul a refuzat să oprească la somația agenților și a încercat să lovească unul dintre aceștia cu autoturismul. În aceste condiții, agentul federal a deschis focul, invocând legitima apărare. Vehiculul condus de Salgado Araujo a lovit și o mașină a ICE.
Bărbatul a fost transportat la spital, unde a fost declarat decedat, potrivit CNN.
FBI investighează incidentul
Biroul Federal de Investigații (FBI) din Houston a anunțat că investighează o posibilă agresiune asupra unui ofițer federal. De asemenea, specialiști ai echipei de criminalistică au fost trimiși la locul incidentului, la solicitarea Departamentului pentru Securitate Internă, pentru documentarea probelor.
Ancheta urmează să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs schimbul de focuri.
Incidentul are loc pe fondul intensificării operațiunilor ICE
Împușcătura survine într-un context în care administrația președintelui Donald Trump și-a intensificat măsurile privind combaterea imigrației ilegale și deportările.
Potrivit datelor autorităților americane, la sfârșitul lunii iunie, ICE a efectuat peste 10.000 de arestări într-un interval de cinci zile.
Houston se numără printre orașele în care operațiunile de aplicare a legislației privind imigrația au fost intensificate în ultimul an, măsurile generând proteste și dispute politice.
Cereri pentru o anchetă independentă
Congresmena democrată Sylvia Garcia, care reprezintă districtul în care a avut loc incidentul, a declarat că versiunea prezentată de autoritățile federale trebuie verificată printr-o anchetă independentă.
Aceasta a precizat, într-un mesaj publicat pe platforma X, că toate circumstanțele cazului trebuie clarificate înainte de formularea unor concluzii.
Citește și: SUA atacă peste 80 de ținte în Iran după lovirea unor petroliere în Strâmtoarea Ormuz. Teheranul ripostează

