Sâmbătă, temperaturile continuă să crească, iar vremea devine călduroasă în sudul și în vestul țării. În mai multe regiuni vor fi ploi torențiale și grindină.
După-amiază, la deal, la munte și, pe spații mai mici, în sud, în est și în centru o să plouă torențial și vor fi condiții de grindină. Maximele pleacă de la 26 de grade în sudul litoralului și ajung la 34 de grade în Câmpia de Vest.
Prognoza pe regiuni
În Dobrogea și Bărăgan domină atmosfera însorită. După-amiaza, pe suprafețe restrânse apar ceva înnorări și e posibil să vină o aversă – două. Se mai încălzește, iar în Bărăgan se ating 31 de grade.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei avem soare și vreme bună în prima parte a zilei. Mai târziu, în zona montană și, pe spații mai mici, în rest, se adună norii și vin mai multe reprize de ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice. E posibil să cadă și grindină, iar maximele ajung la 32 de grade.
Cam la fel va fi și în jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina: atmosferă însorită până după orele prânzului, când se înnorează și vin mai multe serii de averse zgomotoase. Mai ales la munte se vor strânge cantități însemnate de apă în intervale scurte de timp. Temperaturile urcă până la 30 de grade.
În nordul Transilvaniei și în Maramureș găsim vreme destul de bună, dar se face mai cald decât ar trebui și se ating 32 de grade. După-amiază, în regiunile montane și prin Transilvania e posibil să se adune câțiva nori de ploaie.
În ținuturile vestice soarele strălucește toată ziua. Pe aici maximele se apropie de pragul caniculei și vor fi 33, chiar 34 de grade în zona de câmpie. Indicele de confort termic atinge pragul critic de 80 de unități, iar aerul devine greu de respirat.
În Transilvania ziua începe cu atmosferă însorită, dar mai târziu se înnorează și vin mai multe reprize de ploi torențiale. Vor fi și descărcări electrice, și condiții de grindină, iar pe la munte se vor strânge peste 25 de litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile ajung la 31 de grade în vestul provinciei.
Și în Oltenia va fi mai cald decât ar trebui. Maximele ating 33 de grade. Domină atmosfera cu soare și doar în regiunile de deal și de munte e posibil să vină câteva serii de averse cu tunete și fulgere – în a doua parte a zilei.
Se mai încălzește și în sudul țării, pe unde temperaturile urcă până la 32 de grade. După orele prânzului, mai ales în zonele deluroase și montane se înnorează și o să plouă destul de mult.
Vremea în București și pe litoral
În București avem soare și vreme bună până după-amiază, când se adună norii și e posibil să plouă trecător. Se face mai cald decât ieri, iar maxima atinge 32 de grade. Urmează o noapte caldă, cu o minimă de 19 grade.
Temperaturile cresc și la munte, iar vremea devine caldă. În a doua parte a zilei norii se înmulțesc și vin mai multe reprize de ploi torențiale, însoțite de descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 25 de litri de apă pe metru pătrat.
Pe litoral soarele strălucește toată ziua. Norii apar sporadic, vântul adie plăcut, iar maximele ajung la 29 de grade. Apa mării, însă, rămâne rece și o să aibă în jur de 19 grade.
Citește și: Gorj: Patru bărbați, cercetați pentru camătă, șantaj, proxenetism și înșelăciune

