ECO URBIS Craiova SRL, societatea care administrează o parte importantă din serviciile aferente domeniului public și privat al orașului, a solicitat Consiliului Local aprobarea unor noi tarife și modificarea celor existente pentru activitățile aflate în gestiunea sa.

Potrivit documentației înaintate administrației locale, operatorul argumentează necesitatea actualizării tarifelor prin creșterea costurilor salariale, majorarea prețurilor la combustibili, consumabile și utilități, precum și prin modificarea altor cheltuieli operaționale.
Una dintre principalele justificări invocate este majorarea salariului minim brut pe economie la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026 plus alte cheltuieli.

Pe lângă modificarea tarifelor deja existente, societatea propune și introducerea unor tarife noi pentru mai multe activități. Printre acestea se numără serviciile desfășurate de Sectorul Mobilier Urban, activitățile de vidanjare și întreținere a toaletelor ecologice și a grupurilor sanitare publice, unele activități din cadrul Grădinii Zoologice, precum și serviciile de administrare a cimitirelor.
În raport se mai arată că au fost actualizate costurile cu combustibilii pe baza ultimelor facturi emise de furnizori și că au fost recalculate cheltuielile cu materialele consumabile și utilitățile comparativ cu nivelul aprobat în anul 2025.
Cât va costa tăierea arborilor, cositul și plantările

Majoritatea tarifelor propuse înregistrează creșteri de aproximativ 8-9%, însă există și activități unde scumpirile sunt mai consistente, în special în cazul lucrărilor care presupun utilizarea utilajelor specializate.
Potrivit documentației, lucrările de întreținere curentă a spațiilor verzi vor avea costuri mai mari față de cele practicate anterior. Astfel, cositul manual al gazonului va ajunge la 42,11 lei pentru 100 de metri pătrați, față de 38,83 lei în prezent. Totodată, plivitul manual al buruienilor în peluze va costa 131,19 lei pentru aceeași suprafață, comparativ cu 120,97 lei anterior.
Și lucrările de toaletare și întreținere a arborilor vor fi mai scumpe. Tăierile de regenerare la arbori fără conductori electrici în coroană cresc de la 117,44 lei la 125,75 lei pe exemplar. Pentru arborii de mari dimensiuni, costurile devin semnificative. Tăierea manuală prin secționare succesivă a unui arbore cu diametrul de peste un metru va ajunge la aproape 2.270 de lei, față de 2.093 de lei în prezent.

În cazul operațiunilor de extragere și transplantare a arborilor, noile tarife depășesc în multe situații câteva sute de lei pe exemplar. De exemplu, transplantarea unui arbore cu balot de pământ și diametrul mai mic de 10 centimetri crește de la 213,97 lei la 232,02 lei, iar transplantarea arborilor cu diametrul între 11 și 15 centimetri va costa aproape 390 de lei.
Creșteri sunt prevăzute și pentru activitățile de curățenie. Măturatul aleilor va costa 88,15 lei pentru 1.000 de metri pătrați, comparativ cu 81,29 lei în prezent, iar întreținerea curățeniei ajunge la 39,42 lei față de 36,35 lei.
Plantările de flori și arbuști vor necesita, de asemenea, alocări financiare mai mari. Plantarea a 100 de flori cu înălțimea sub 15 centimetri va costa aproape 131 de lei, iar plantarea florilor în jardiniere și vase decorative va ajunge la aproape 200 de lei pentru 100 de bucăți.

Printre cele mai costisitoare activități se numără administrarea îngrășămintelor chimice, care va depăși 4.160 de lei pe tonă, precum și determinarea stării de sănătate a arborilor cu ajutorul tomografului, tarifată la peste 140 de lei pe oră.
Actualizarea tarifelor va avea impact direct asupra cheltuielilor suportate din bugetul local pentru întreținerea parcurilor, scuarurilor, aliniamentelor stradale și celorlalte spații verzi din municipiu. Cele mai mari sume vor continua să fie alocate pentru lucrările complexe de tăiere, extragere și transplantare a arborilor maturi, în timp ce activitățile curente, precum cositul, măturatul și întreținerea peluzelor, înregistrează majorări moderate
Costuri mai mari pentru îngrijirea animalelor de la Zoo Craiova
Creșteri de tarife se vor înregistra și cu administrarea Grădinii Zoologice, deși o serie de incidente petrecute în ultima perioadă ridică mari semne de întrebare asupra modului în care sunt ținute și îngrijite animalele de aici.
Măsura este justificată de creșterea costurilor cu hrana animalelor, materialele, utilitățile și lucrările de întreținere.
Potrivit documentelor aprobate, cele mai semnificative cheltuieli rămân cele legate de animalele carnivore. Îngrijirea unui tigru bengalez alb va fi tarifată la peste 113 lei, acesta fiind unul dintre cele mai ridicate costuri din grila actualizată. În același timp, întreținerea unui bizon american ajunge la aproximativ 53 de lei, iar cea a unui cangur pitic Bennett la aproape 52 de lei.

Actualizarea tarifelor nu vizează doar hrana și îngrijirea animalelor, ci și întreaga infrastructură a grădinii zoologice. Lista cuprinde zeci de operațiuni necesare pentru funcționarea obiectivului, de la lucrări de construcții și reparații până la întreținerea instalațiilor electrice și sanitare.
Au fost revizuite și costurile pentru activitățile de gospodărire și întreținere a spațiilor verzi. Cosirea și tunderea gazonului, măturarea aleilor, evacuarea resturilor vegetale, irigarea și alte lucrări specifice vor fi realizate după noile tarife stabilite de operator. În document sunt incluse și tarife pentru utilizarea utilajelor și echipamentelor folosite în cadrul grădinii zoologice . Printre acestea se numără tractoare pentru întreținerea zonelor verzi, autospeciale pentru irigații, autovidanje și utilaje pentru lucrări de construcții. Sperăm că actualizarea tarifelor va contribui la menținerea standardelor de bunăstare a animalelor și la continuarea lucrărilor de modernizare și întreținere a Zoo Craiova.
Modificări de tarife vor fi și pentru întreținerea și schimbarea mobilierului urban, pentru sistematizarea circulației, pentru activitatea de administrare a cimitirelor, pentru întreținerea bazelor sportive ale orașului, dar și parcurilor. În concluzie SC ECO URBIS devine o “scumpătate” de societate.

