Știri de ultima orăSportTenisTenis de masă / O nouă reușită pentru România! Bianca Mei-Roșu, medaliată cu aur la Europenele U21

Tenis de masă / O nouă reușită pentru România! Bianca Mei-Roșu, medaliată cu aur la Europenele U21

 Bianca Mei-Roșu a cucerit medalia de aur la simplu feminin, duminică, la Campionatele Europene de tenis de masă Under-21 la Cluj-Napoca, după ce a învins-o în finală pe slovena Sara Tokic cu 4-1 (11-8, 11-8, 5-11, 13-11, 13-11).

În semifinale, Bianca Mei-Roșu a învinsese pe poloneza Zuzanna Wielgos cu 4-2 (11-9, 9-11, 9-11, 11-9, 12-10, 11-7).

La simplu masculin, Darius Movileanu a pierdut semifinala cu germanul Andre Bertelsmeier, scor 1-4 (6-11, 9-11, 11-7, 6-11, 9-11), rămânând cu medalia de bronz.

Bianca Mei-Roșu a ratat șansa de a obține aurul și la dublu feminin, ea și ucraineanca Veronika Matiunina fiind învinse în finală de polonezele Anna Brzyska/Zuzanna Wielgos cu 3-1 (12-10, 11-4, 8-11, 13-11).

România a încheiat competiția cu cinci medalii, dintre care două de aur, una câștigată de Bianca Mei-Roșu, la simplu feminin, alta de Iulian Chirița și galeza Anna Hursey, la dublu mixt, una de argint, cucerită de Bianca Mei-Roșu și ucraineanca Veronika Matiunina, la dublu feminin, și două de bronz, una adusă de Andrei Istrate și italianca Nicole Arlia, la dublu mixt, iar alta adjudecată de Darius Movileanu, la simplu masculin.

Citește și: Tenis de masă / Performanță pentru România! Iulian Chiriță a cucerit aurul european la dublu mixt


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS