În această dimineață, în jurul orei 04.00, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, pe strada Traian Demetrescu, din municipiul Craiova, este o persoană inconștientă, se arată într-un comunicat al IPJ Dolj.
La fața locului s-au deplasat de urgenţă poliţişti din cadrul Secției 1 Poliție Craiova, fiind identificată persoana în cauză, un bărbat, de 42 de ani, din municipiul Craiova, aflat în stare de inconștiență.
Din cercetările preliminare efectuate s-a stabilit că acesta ar fi fost lovit în zona feței de o persoană necunoscută, iar în urma loviturii a căzut pe sol.
Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt, identificarea persoanelor implicate și luarea măsurilor legale.

