Știri de ultima orăLocalDoljVIDEO „Curent gratuit” și racordări ilegale. Doi craioveni au ajuns în arest după ce au păgubit zeci de persoane

VIDEO „Curent gratuit” și racordări ilegale. Doi craioveni au ajuns în arest după ce au păgubit zeci de persoane

Un bărbat și o femeie din municipiul Craiova au ajuns în arest preventiv după ce ar fi pus la cale o schemă prin care au convins zeci de persoane să plătească pentru racordări ilegale la rețeaua de energie electrică.

Potrivit anchetatorilor, cei doi sunt acuzați că au indus în eroare 28 de persoane din comunele Coțofenii din Față și Goiești, promițându-le că vor fi racordate la energia electrică prin intermediul unei asociații și că vor beneficia gratuit de consumul de curent timp de o lună.

Racordări clandestine pentru mii de lei

Din cercetările efectuate de polițiștii Secției nr. 1 Poliție Rurală Șimnicu de Sus a reieșit că, în luna mai 2026, suspecții ar fi organizat realizarea a 28 de instalații electrice clandestine, conectate direct la rețeaua publică de energie.

Pentru aceste lucrări, beneficiarii ar fi plătit sume cuprinse între 8.000 și 16.000 de lei. Instalațiile nu aveau contoare pentru măsurarea consumului, iar racordările au fost efectuate fără documentele și avizele prevăzute de lege.

Anchetatorii estimează că prejudiciul produs se ridică la aproximativ 300.000 de lei.

Reținuți și apoi arestați preventiv

În urma probelor administrate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.

Ulterior, pe 19 iunie, aceștia au fost prezentați în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Filiași, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cei doi sunt cercetați pentru înșelăciune, participație improprie la furt și participație improprie la executarea sau folosirea de instalații clandestine destinate racordării ilegale la rețeaua electrică, faptele fiind reținute în 28 de cazuri distincte.

Citește și: Veștea spune „pa” funcției de șef al PNL


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS