11.7 C
Craiova
joi, 26 martie, 2026
Știri de ultima orăLocalPeste 200 de copii din Mehedinti au primit cadouri de 1 Iunie

Peste 200 de copii din Mehedinti au primit cadouri de 1 Iunie

Initiata de Gazeta de Sud si Radio Sud Severin, campania
„O viata de copil!“ s-a incheiat simbata, 1 Iunie. Peste 200 de copii din localitatile Vinju Mare, Rogova, Cujmir, Gruia si Izvoarele au simtit ca este ziua lor, bucurindu-se de cadourile oferite de Prefectura Mehedinti, de Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului, Consiliul Judetean, Comandamentul Judetean de Jandarmi Mehedinti, Politia de Frontiera si de Grupul de pompieri „Drobeta“.

Primii 120 de copii care au beneficiat de sprijinul campaniei „O viata de copil!“ au fost cei din Vinju Mare, care au primit vineri cadouri substantiale din partea Prefecturii Mehedinti.

„Ma bucur ca am putut participa la o actiune pe care ar trebui s-o realizam mai des. Este important sa ne aducem aminte ca am fost copii si ca exista suflete care au nevoie de sprijinul nostru. Acesti copii trebuie ajutati, dar ajutorul acesta trebuie continuat, pentru ca ei sa reuseasca mai departe. Succesul este cu atit mai mare, cu cit acest sprijin este continuat si de alte astfel de actiuni“, a spus Dan Trancota, prefectul judetului Mehedinti. Simbata, alti peste 100 de copii, din patru localitati mehedintene, s-au bucurat de ziua lor. In localitatea Rogova, 25 de copii, alaturi de parinti, asteptau daruri din partea Comandamentului Judetean de Jandarmi Mehedinti.

„Este o initiativa frumoasa si le multumesc organizatorilor pentru faptul ca s-au gindit la copiii mai saraci din Rogova. Asa au simtit si ei ca este 1 Iunie, pentru ca parintii nu aveau ce sa le ofere“, a spus Constantin Degeratu, primarul localitatii Rogova.

Cu lacrimi in ochi, Constanta Lucian, mama a trei copii, a spus ca nu avea ce sa le dea copiilor sai de 1 Iunie: „Nu aveam decit alocatia. Pamint sa muncim nu avem si nu stiu ce le puneam astazi pe masa. Tin sa le multumesc domnilor jandarmi pentru ajutorul lor, prin care si eu pot oferi un cadou copiilor mei“. In timp ce jandarmii imparteau cadourile, unii dintre cei mici cautau deja in plase. Mingi de fotbal, tricouri, echipament sportiv, pantofi de sport, alimente, dulciuri si jucarii i-au facut pe cei 25 de copii din Rogova mai fericiti.

„Am demarat aceasta actiune la initiativa organizatorilor si pot sa spun ca s-a desfasurat foarte bine. Ne aducem aminte de momentele in care eram copii si am avut satisfactia sa le aducem o unda de bucurie in inimile lor, de 1 Iunie. Avem in vedere si alte astfel de actiuni, in perioada urmatoare, pentru ca gestul acesta nu trebuie sa se opreasca aici“, a spus lt. col. Vasile Erceanu, seful de Stat Major al Comandamentului Judetean de Jandarmi Mehedinti.

Sprijin permanent de la Directia pentru Protectia Drepturilor Copilului Mehedinti

Urmatoarea oprire a campaniei „O viata de copil!“ a avut loc in localitatea Cujmir, unde alti aproximativ 20 de copii au primit daruri din partea reprezentantilor Directiei Judetene pentru Protectia Copilului.

„Desi sintem de la o institutie care sprijina intotdeauna copiii, am considerat ca mai sint familii nevoiase care au nevoie de ajutorul nostru. Totodata, va aduc si mesajul copiilor din centrele de plasament, catre copiii dumneavoastra. Salariatii din centrele noastre au contribuit pentru a colecta aceste ajutoare, pe care le oferim din inima copiilor din Cujmir“, a spus Adriana Doinea, director general adjunct la Directia Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului Mehedinti. Ilitoiu Dana, de 32 de ani, din Cujmir, trebuie sa-si ingrijeasca cei cinci copii, fara a avea un alt venit in afara alocatiei: „Mai muncesc si eu pe la vecini, dar ce sa faci cu citeva sute de mii de lei, cind copiii cer si ei de incaltat, de imbracat? Nu aveam nici ce sa le pun pe masa astazi daca ma credeti. M-am gindit sa-i dau si in plasament, numai sa le fie lor bine“. La rindul sau, Patrut Gheorghita este bunica a cinci copii, carora mama le-a murit, in urma cu un an: „Mai am si eu patru copii, dar si pe astia ii iubesc la fel. Mama lor a murit dupa operatia de cezariana, a avut cancer si s-a prapadit. Au o situatie grea. Cade si casa pe ei, ca tatal lor nu are bani s-o mai repare“. Reprezentantii Directiei pentru Protectia Drepturilor Copilului Mehedinti au promis un sprijin permanent comunitatii locale din Cujmir, in acest sens urmind sa fie incheiat si un protocol de colaborare.

„Le punem sa manince stir fiert, atunci cind nu avem ce sa le dam de mincare…“

Locuitorii din Gruia s-au speriat initial cind au vazut trecind pe la portile lor masina Politiei de Frontiera. S-au linistit insa si chiar

s-au apropiat de politisti in momentul in care au aflat scopul vizitei lor: acela de a face fericiti aproximativ 30 de copii din localitate.

„Ne bucura faptul ca am putut aduce putina bucurie pe chipul acestor copii si credem ca a fost o actiune reusita. La noi a fost si o localitate de frontiera, astfel ca am putut sa le dam si citeva sfaturi privind legislatia. Gestul nostru nu se va opri insa aici si vom participa la orice astfel de actiuni, care au un caracter umanitar“, a spus cpt. Mariana Cenea, purtatorul de cuvint al Politiei de Frontiera Mehedinti. Printre copiii care au primit cadouri din partea Politiei de Frontiera Mehedinti s-au numarat si cei noua copii ai familiei Stoica.

„Muncim pentru copii astia, dar nu avem ce sa le oferim in aceasta zi. Avem un baiat de 12 ani, care a ramas mic de statura si nu am avut bani pentru un tratament. Le punem sa manince stir fiert, cind nu avem ce sa le dam de mincare“. Ultima oprire din campania „O viata de copil“, a avut loc in localitatea Izvoarele, unde Grupul de pompieri „Drobeta“ a adus zimbetul pe chipul a aproximativ 20 de copii, din familii cu posibilitati materiale reduse. „Am participat la aceasta actiune pentru ca am dorit sa-i sprijinim pe acesti copii care au nevoie de cei de linga ei. Le dorim ca viata lor sa fie mai frumoasa de aici inainte si ca fiecare zi sa fie mai luminoasa“, a spus lt. Fanel Suiu, de la Grupul de pompieri „Drobeta“. Fiecare moment al campaniei „O viata de copil!“ a fost marcat la Radio Sud Severin, prin transmisiuni directe, de la fata locului. Emotiile, lacrimile si bucuria s-au auzit simbata, pe frecventa 90,4 MHz. Daca ar fi sa tragem o linie am putea spune ca peste 200 de copii ai Mehedintiului au fost de 1 Iunie mai fericiti; vom lasa insa aceasta linie deschisa, pentru ca, ceea ce este mai important, o astfel de campanie nu se poate incheia niciodata. Este nevoie de sprijinul fiecaruia dintre noi, de sprijinul institutiilor abilitate, pentru ca intr-o zi fiecare copil sa simta ca nu doar 1 Iunie este ziua lui.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS