Un bărbat de 42 de ani din Drobeta-Turnu Severin a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un accident rutier și a refuzat recoltarea probelor biologice, deși aparatul alcooltest a indicat o concentrație ridicată de alcool în aerul expirat.
Incidentul s-a produs în noaptea de 31 mai, în jurul orei 23.30, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Drobeta-Turnu Severin au fost sesizați cu privire la faptul că șoferul unui autoturism ar fi lovit un vehicul parcat și s-ar afla sub influența băuturilor alcoolice.
A acroșat un autoturism parcat
Ajunși la fața locului, polițiștii au efectuat cercetări și au stabilit că un bărbat de 42 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din Drobeta-Turnu Severin, ar fi acroșat un autoturism aflat în staționare.
În urma verificărilor, oamenii legii au procedat la testarea șoferului cu aparatul alcooltest.
Alcooltestul a indicat 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat
Rezultatul testării a arătat o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care impunea transportarea conducătorului auto la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice și stabilirea exactă a alcoolemiei.
Cu toate acestea, bărbatul a refuzat prelevarea mostrelor biologice.
Conform legislației în vigoare, refuzul sau sustragerea de la recoltarea probelor biologice constituie infracțiune și este pedepsită penal. După incident, bărbatul a fost condus la sediul Poliției pentru audieri.
În baza probelor administrate în dosar, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Acesta a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți.
Citește și: (VIDEO) Razie rutieră de amploare în Mehedinți

