Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a redobândit cetăţenia Republica Moldova, a anunţat marţi preşedinta Maia Sandu într-o postare pe Facebook.
Maia Sandu a subliniat sprijinul constant oferit de Traian Băsescu cetăţenilor din Republica Moldova, indiferent de contextul politic de la Chişinău. Potrivit şefei statului moldovean, fostul lider de la Bucureşti a susţinut păstrarea identităţii naţionale, a limbii române şi apropierea ţării de valorile europene.
„Domnul Băsescu este respectat şi aşteptat ca un frate aici, în Republica Moldova”, a transmis Maia Sandu, mulţumindu-i pentru contribuţia la facilitarea redobândirii cetăţeniei române de către moldoveni, pentru susţinerea programelor de burse destinate tinerilor şi pentru sprijinul acordat constant ţării.
Acordarea cetăţeniei reprezintă şi „corectarea unei nedreptăţi” făcute lui Traian Băsescu
Preşedinta Republicii Moldova a precizat că acordarea cetăţeniei reprezintă şi „corectarea unei nedreptăţi” făcute lui Traian Băsescu.
„Mă bucur că am reușit, la rândul nostru, să corectăm o nedreptate făcută domnului Băsescu și am onoarea să-i acordăm cetățenia Republicii Moldova”, a transmis Maia Sandu.
Traian Băsescu obţinuse cetăţenia Republicii Moldova în 2016
Traian Băsescu obţinuse cetăţenia Republicii Moldova în 2016, însă aceasta i-a fost retrasă un an mai târziu de preşedintele de atunci al Republicii Moldova, Igor Dodon, la scurt timp după preluarea mandatului. Fostul preşedinte român l-a dat în judecată pe Igor Dodon, însă atât prima instanţă, cât şi Curtea de Apel au respins cererea acestuia.
„Domnule Băsescu, de azi sunteţi nu doar fratele nostru, ci şi concetăţeanul nostru. Vă aşteptăm acasă!”, a conchis Maia Sandu.

