Comunitatea musulmană din San Diego încearcă să își vindece rănile după atacul armat de la Centrul Islamic din oraș, soldat cu moartea a trei persoane. Deși șocată și îndurerată, comunitatea transmite un mesaj clar: „Nu ne vom lăsa intimidați”.
Tragedia a avut loc luni, când doi indivizi înarmați au deschis focul la Centrul Islamic din San Diego, una dintre cele mai importante moschei din zonă, care găzduiește și o școală primară.
În atac au murit trei persoane:
- Amin Abdullah;
- Mansuor Kaziha;
- Nadir Awad.
Victimele au fost comemorate printr-un memorial improvizat, unde zeci de localnici au depus flori și mesaje de solidaritate.
Părinți îngroziți
Nawal Al-Nouri a aflat despre atac printr-un mesaj primit pe WhatsApp. Fiica ei de șapte ani se afla în școala centrului în momentul atacului.
„Eram în stare de șoc. Pur și simplu am înghețat”, a povestit femeia.
Soțul ei, Omar Al-Nouri, medic chirurg vascular, s-a grăbit spre școală imediat ce a primit alerta.
„Nu pot să-mi scot din minte imaginea atacatorilor intrând în școală și întâlnindu-se cu copilul meu”, a spus acesta.
Comunitatea se mobilizează
Mii de persoane din întreaga Californie au participat la rugăciunea funerară organizată joi pentru victime.
În ciuda durerii, liderii comunității insistă asupra solidarității și rezistenței.
„Suntem puternici. Suntem rezistenți. Vom merge mai departe”, a declarat Muhammad Rahman, tată a doi elevi ai școlii.
Atac motivat de ură
Autoritățile americane investighează cazul ca infracțiune motivată de ură și posibil act extremist inspirat de ideologia supremației albe.
Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecți — adolescenți de 17 și 18 ani — ar fi fost radicalizați online.
FBI a descoperit:
- 30 de arme;
- o arbaletă;
- texte islamofobe, antisemite și misogine.
Primarul din San Diego, Todd Gloria, a declarat că atacul este tratat drept „o crimă motivată de ură inspirată de supremația albilor”.
Copiii au fost salvați
Autoritățile au precizat că procedurile de urgență aplicate rapid au contribuit la salvarea a aproximativ 140 de copii și membri ai personalului aflați în campus în momentul atacului.
Mesaj de unitate
Comunitatea musulmană din oraș afirmă că nu va răspunde urii prin teamă, potrivit BBC.
Sub soarele Californiei, mii de oameni s-au rugat împreună pentru victime și au transmis un mesaj de solidaritate într-un moment extrem de dificil pentru musulmanii din SUA.
Citește și:

