Știri de ultima orăSportFotbalUniversitatea Craiova a luat eventul, iar Olguța Vasilescu a decis! Recompensă pentru Filipe Coelho şi jucători

Universitatea Craiova a luat eventul, iar Olguța Vasilescu a decis! Recompensă pentru Filipe Coelho şi jucători

Universitatea Craiova a câştigat cupa şi campionatul, iar fiesta s-a declanşat În Bănie după victoria cu 5-0 în faţa celor de la U Cluj.

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a fost pe stadion la meciul care a adus campionatul. Edilul a anunţat printr-o postare pe reţelele de socializare că Filipe Coelho şi jucătorii Universităţii Craiova vor primi titlul de cetăţeni de onoare ai Craiovei, într-o şedinţă solemnă.

„Fotbalul aduce craiovenilor o bucurie pe care nu au mai trăit-o de 35 de ani. Cei mai mulți dintre fotbaliștii care au adus Eventul în Bănie, aseară, nici nu erau născuți când orașul trăia aceste momente, iar copiii noștri știu doar povești despre istoria sportului rege sau despre cei care au alcătuit Craiova Maxima. Pentru ei sunt doar fotografii afișate în tribune, cu oameni care au adus glorie cetății.

Acum însă jucătorii Universității pot fi văzuți pe teren, iar performanțele lor pot deveni motivare pentru copiii minunați ai Craiovei să facă sport, pot deveni inspirație pentru cei care vor să ajungă la același nivel. Craiova este recunoscătoare pentru bucuria adusă de echipa de fotbal anul acesta, Craiova dorește ca rezultatele acesteia să determine și alți copii să facă performanță sportivă, și pentru aceste lucruri, Craiova îi va recompensa pe antrenorul și jucătorii Universității cu titlul de cetățean de onoare, în ședința solemnă care va avea loc luna viitoare, cu ocazia Zilelor Municipiului Craiova”, a fost mesajul transmis de Lia Olguţa Vasilescu, pe pagina sa de Facebook.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS