Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, susține că s-a luat în calcul inclusiv suspendarea meciului dintre Slovacia și România (marți, ora 21:45), în urma sperieturii cu selecționerul Mircea Lucescu, care a leșinat la antrenament și a fost transportat de urgență la spital.
În urma incidentului, Răzvan Burleanu, președintele FRF, și-a făcut apariția în cantonamentul de la Mogoșoaia, unde a luat pulsul echipei. El a dezvăluit că s-a lucrat inclusiv cu scenariul anulării meciului de marți, dar în cele din urmă acesta va avea loc conform programului inițial, având în vedere că selecționerul este bine, starea lui stabilizându-se.
„Starea medicală a domnului Mircea Lucescu este stabilă, e pe mâini sigure, internat la Spitalul Universitar. Așteptăm, în orele care urmează, informații noi, dar cel mai important este că starea medicală a domnului Lucescu este stabilă în momentul de față.
E prima dată când trecem printr-o asemenea experiență, a fost o situație de criză, mai ales că jucătorii au fost alături de el în ședința tehnică, dar sperăm că își vor reveni și jucătorii.
Domnul Lucescu, imediat cum a ajuns la spital, își dorea să se întoarcă în baza de pregătire. Da, imediat cum a ajuns la spital își dorea să revină. E un om foarte determinat, sperăm ca asta să-i motiveze și pe jucători.
Cum a apărut această situație de criză am luat în calcul inclusiv suspendarea meciului, am discutat cu colegii noștri din Slovacia și cu UEFA. Totul depindea de starea medicală a domnului Lucescu. Meciul se va juca la ora stabilită. A fost doar un scenariu de lucru, mai ales că jucătorii au simțit această tensiune, fiind acolo, alături de domnul Lucescu când s-a întâmplat acest eveniment”, a transmis Răzvan Burleanu, citat de Gsp.
Citește și: Mircea Lucescu rămâne internat! Cine va conduce naționala României în amicalul cu Slovacia

