Fostul primar Cristian Popescu Piedone a recunoscut că a condus timp de aproximativ zece ani fără să aibă permis de conducere. Mărturisirea a fost făcută în cadrul unui podcast realizat de Mihai Belu, unde Piedone a povestit experiența obținerii permisului.
Fostului edil a preferat să susțină examenul pentru permis într-o altă zonă decât Bucureștiul, astfel că s-a stabilit temporar într-o localitate din Argeș. Piedone a explicat că a urmat procedurile necesare pentru obținerea permisului de conducere, inclusiv cursurile și orele suplimentare de pregătire, pe care le-ar fi făcut în Pitești. Ulterior, a susținut examenul pentru permis în județul Argeș.
Faptele s-au prescris
„Pot să vă povestesc acum, că faptele s-au prescris. Cum să mă duc să dau de permis în București, dacă eu conduceam fără carnet de vreo 10 ani?! Adică, măi tăticule, m-am dus și eu într-un sat uitat de munte și am găsit până la urmă la Curtea de Argeș. Am locuit acolo, în satul Pribueni, chiar s-a verificat, am stat acolo. M-am prezentat cu dosarul personal, am făcut orele suplimentare în Pitești și am parcurs toate etapele necesare. N-am făcut ca alții…”, a declarat Piedone.
„Când s-au trezit cu mine în sala de examen, cei de acolo au crezut că le fac vreo manevră și se întrebau ce caut eu să dau examen, dacă nu cumva am deja permis. Erau toți cu garda sus. La proba practică am fost urcat într-o mașină cât studioul asta, cu alți 3-4 candidați, iar instructorul le spunea: “Vedeți cum se face? Așa se conduce“. M-a întrebat dacă știu să pornesc mașina… După, îmi zicea că eu conduc foarte bine”, a adăugat Piedone, potrivit aktual24.ro.
Piedone, admis la cinci categorii de permis într-o singură zi
Numele lui Cristian Popescu Piedone a apărut în scandalul „Fabrica de permise”, investigat în 2008 de Direcția Națională Anticorupție (DNA). Ancheta a vizat o rețea extinsă de corupție din cadrul serviciului de permise auto din județul Argeș, unde mai multe persoane ar fi obținut permise de conducere prin fraudarea examenelor, amintește sursa citată.
În acel context, s-a descoperit că Piedone ar fi fost declarat admis pentru mai multe categorii de permis într-un interval foarte scurt. Potrivit informațiilor apărute atunci în presă, pe 21 octombrie 2008, acesta figura în registrele autorităților ca fiind admis pentru cinci categorii de permis – A, B, C, CE și D – toate în aceeași zi.
Citește și: USR nu va depune și nu va vota amendamente la Legea bugetului pentru 2026

