16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportMilan este mai experimentată

Milan este mai experimentată

Rafael Benitez, antrenorul formaţiei FC Liverpool, este de părere că Milan este o echipă mai experimentată şi mai echilibrată în prezent faţă de echipa care a pierdut în urmă cu doi ani finala în faţa „cormoranilor“. „Va fi un meci foarte greu, pentru că Milan este mai experimentată şi mai echilibrată. Este solidă în defensivă, are o linie de mijloc puternică, iar compartimentul ei ofensiv nu este static“, a declarat tehnicianul.
Ca şi omologul său de la Milan, Benitez nu doreşte ca meciul să fie decis în urma loviturilor de departajare.
„Este un meci extrem de important şi suntem nerăbdători să-l jucăm. Am muncit mult pentru a pregăti această partidă şi nu vrem să ajungem la penaltiuri ca în urmă cu doi ani, chiar dacă am putea avea un uşor avantaj psihologic faţă de ei. Vom avea în faţă un Milan în mare formă“.
Spaniolul şi-a dus echipa la el în ţară, la Malaga, pentru a se antrena la o temperatură asemănătoare cu cea care va fi miercuri la Atena şi susţine că le va interzice jucătorilor săi să se mai uite la finala din urmă cu doi ani: „Este adevărat, am luat în calcul toate detaliile, inclusiv temperatura care va fi în Grecia la ora meciului. Nu am de gând să-i las pe jucători să vadă finala de la Istanbul, pentru că acum vreau să fie cu totul altfel. Vreau să ne adjudecăm victoria înainte de penaltiuri“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS