7.8 C
Craiova
miercuri, 4 martie, 2026
Știri de ultima orăActualitateCCR dezbate astăzi sesizarea lui Nicușor Dan pe legea plajelor de la Marea Neagră

CCR dezbate astăzi sesizarea lui Nicușor Dan pe legea plajelor de la Marea Neagră

Curtea Constituţională a României (CCR) ia în discuţie miercuri sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan privind legea care permite autorităților locale să primească gratuit până la 20% din plajele turistice de la Marea Neagră.

În luna noiembrie 2025, şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă, potrivit hotnews.ro.

CCR trebuia să se pronunțe inițial pe 21 ianuarie

CCR trebuia să se pronunțe inițial pe 21 ianuarie, dar a amânat pentru astăzi, 4 martie, pronunțarea unei decizii. Legea contestată stabileşte că titularul dreptului de proprietate a plajelor poate să atribuie în folosinţă gratuită autorităţilor locale din localităţile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor folosite în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, pentru a fi amenajate ca plaje publice.

Titularul dreptului de proprietate este statul, întrucât faleza şi plaja mării sunt prevăzute în lista bunurilor care aparţin domeniului public al statului, se menţionează în sesizare.

Președintele susține că autoritățile locale nu pot primi în folosință gratuită o cotă de până la 20% din plajele turistice

Președintele Nicușor Dan susține că autoritățile locale nu au capacitatea de a primi în folosință gratuită o cotă de până la 20% din plajele turistice, fiindcă acestea nu reprezintă instituţii de utilitate publică.

Astfel, președintele spune că legea contravine dispoziţiilor articolului 136 alineatul 4, teza finală din Constituţie, întrucât aceste entităţi nu reprezintă instituţii de utilitate publică.

Citeşte şi: Gardienii Revoluției din Iran anunță că au preluat controlul asupra Strâmtorii Ormuz

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS