Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a afirmat că în Emiratele Arabe Unite sunt 14.000 de cetăţeni români şi a precizat că există un număr relativ mic de cazuri de urgenţă extremă. Ţoiu a mai declarat că recomandarea autorităţilor din Emiratele Arabe Unite este ca cetăţenii români să rămână şi în cursul zile de marţi în spaţiile de cazare unde se află.
”În acest moment, din informaţii verificate şi cu autorităţile emirateze, avem un număr de 14.000 de cetăţeni în Emiratele Arabe Unite. Dintre aceşti 14.000 de cetăţeni, avem un număr relativ mic de cazuri de urgenţă extremă. Folosesc această diferenţiere pentru că este justificat ca fiecare cetăţean să simtă că este într-o situaţie dificilă.
În schimb, estimarea autorităţilor emirateze în acest moment este că păstrarea astăzi, mâine, până la informaţii noi, a locului actual de reşedinţă, a locului actual în care se află cetăţenii români, în hotelurile în care se află fiecare dintre ei, este varianta recomandată” ,a declarat Oana Ţoiu, luni, într-o conferinţă de presă, conform news.ro.
În Emiratele Arabe Unite au fost peste 700 de atacuri aeriene
Ea a precizat că în Emiratele Arabe Unite au fost peste 700 de atacuri aeriene, aproape toate fiind oprite cu succes.
”Au avut într-adevăr atacuri aeriene. Ministrul (n.r. de Externe din EAU) menţiona peste 700 de drone, peste 700 de atacuri aeriene care au fost în spaţiul lor aerian. Au fost toate oprite cu succes, aproape toate oprite cu succes. Se bazează pe propria capacitate, însă este foarte clar şi din perspectiva dumnealor că scopul principal comun în perioada următoare este oprirea atacurilor din regiune şi aici cooperăm şi la nivel european şi cu partenerii transatlantici pentru a creşte şi la nivelul pachetelor de sancţiuni şi a condamnării internaţionale presiunea asupra Iranului să oprească aceste atacuri asupra statelor din regiune”, a afirmat ministrul de Externe.
Numărul românilor care vor să plece din Emiratele Arabe Unite, mai mare decât al celor înscrişi la nivel consular
Oana Ţoiu consideră că numărul românilor care vor să plece din Emiratele Arabe Unite este mai mare decât al celor înscrişi la nivel consular.
”Suntem convinşi că numărul celor care vor să părăsească teritoriul este mai mare decât numărul celor care sunt înscrişi acum la nivelul consular sau la nivelul misiunii, de aceea vrem să punem împreună cifrele şi analizele pe care le avem, inclusiv cu agenţiile de voiaj care organizează o bună parte dintre aceste grupuri, şi cu liniile aeriene. Discutăm cu liniile aeriene inclusiv perspectiva disponibilităţii deschidere unor culoare de zbor, organizării potenţiale a unor zboruri viitoare şi disponibilitatea navelor şi a piloţilor inclusiv pentru a vedea cum mai multe linii aeriene sau agenţii de voiaj împreună cu noi putem să sincronizăm resursele”, a mai declarat ministrul de externe.
Situaţia românilor din Israel
Oana Ţoiu a prezentat şi situaţia românilor din Israel, menţionând că cei mai mulţi dintre aceştia – 140 se află în Ierusalim, 39 sunt în Tel Aviv, 38 sunt în grupul de pelereni din Betleem, 11 la Haifa. De asemenea, mai sunt cetăţeni români şi în alte localităţi din Israel.
”Aceştia sunt cetăţenii care s-au înregistrat la misiunea diplomatică. Mai avem un număr de cetăţeni adiţional cu dublă cetăţenie care au şi statutul de rezident sau familie în Israel în acest moment”, a subliniat ministrul de Externe.
Oana Ţoiu s-a mai referit şi la cazurile medicale cu grad ridicat de urgenţă.
”Un cetăţean care a fost operat pentru atac de cord şi un cetăţean care este în acest moment cu diagnostic de insuficienţă renală gradul 4, dar are asistenţa medicală necesară temporar. Şi un al treilea cetăţean despre care nu putem spune public diagnosticul medical, însă avem un termen pe parcursul acestei săptămâni pentru a putea să găsim soluţii pentru a-şi continua tratamentul”, a mai declarat Oana Ţoiu.
Citeşte şi: Beneficiile ascunse ale cafelei

