Cerere de subvenţionare a perucilor
Bărbaţii cu chelie din Germania nu au dreptul să beneficieze de peruci subvenţionate de stat, informează site-ul abc.net.au. Un tribunal din statul Rhineland-Palatinate a respins cererea unui bărbat prin care acesta solicita ca asiguratorul său de sănătate să suporte costurile perucii de care avea nevoie. Instanţa a motivat decizia spunând că aceasta este o problemă obişnuită în rândul bărbaţilor, prin urmare, cazul său nu este deosebit. La rândul său, bărbatul şi-a motivat cererea spunând că a avut chelie încă din copilărie, însă reprezentanţii companiei de asigurări medicale i-au răspuns că acest tip de ajutor pentru perucă se acordă doar femeilor şi copiilor. „Funcţia de protecţie împotriva soarelui pe care o are părul poate fi asigurată de o simplă pălărie. Asigurările medicale nu trebuie să suporte aceste cheltuieli“, au declarat reprezentanţii companiei medicale. Sistemul sanitar din Germania este foarte „generos“, acesta finanţând sejururile în staţiuni balneo-climaterice sau implanturile de silicon.
Mai bine la închisoare decât martor la certuri în familie
Un italian de 24 de ani, aflat în stare de arest la domiciliu, a sunat la poliţie pentru a-l duce la închisoare pentru că nu mai putea suporta certurile iscate între mama sa şi tatăl său vitreg. După cum informează site-ul abc.net.au, Marcello Lazzara, aflat în arest la domiciliu după ce a fost condamnat pentru piraterie de CD-uri, a preferat să stea într-o închisoare decât acasă împreună cu părinţii săi care se certau mereu. „Mă bucur foarte mult să vă văd“, acestea au fost cuvintele cu care bărbatul i-a întâmpinat pe poliţiştii care au venit să îl ia.
Serbia, câştigătoarea Eurovision 2007
Ediţia a 52-a a Concursului muzical Eurovision a fost câştigată sâmbătă noapte de Serbia, cu 268 de puncte, în timp ce România s-a clasat pe locul 13. Această poziţie nu permite ţării noastre să se califice direct în finala din 2008, unde intră automat doar ţările care au ocupat primele zece poziţii. Potrivit site-ului 7sur7.be, reprezentanta Serbiei a devansat Ucraina şi Rusia în cadrul concursului care a avut loc la Helsinki. Pentru Serbia, aceasta este prima victorie în cadrul competiţiei muzicale, reprezentanta acestei ţări bucurându-se de voturile mai multor ţări din fosta Republică Iugoslavă. Câştigătoarea de anul acesta a Eurovisionului, Marija Serifovic, de 23 de ani, a interpretat în cadrul concursului melodia Molitva („Rugăciune“), piesă în care se prezintă dragostea dintre Dumnezeu şi om. „Sunt creştină convinsă, dar piesa pe care am interpretat-o nu are valenţe religioase. În spatele titlului nu se regăseşte nimic din religie. Mesajul piesei este universal, şi anume dragostea“, a declarat Marija Serifovic.
Leonardo DiCaprio, acuzat de vecinii săi
Leonardo DiCaprio a fost dat în judecată de vecinii săi din Los Angeles. Potrivit site-ului 7sur7.be, actorul este acuzat că a provocat pagube vecinilor prin construirea unui teren de baschet. Ronald şi Joan Linclau, cei care au făcut o plângere la tribunal împotriva actorului din „Titanic“, au precizat că pământul de sub piscina lor a fost destabilizat în urma construirii terenului de baschet şi estimează prejudiciul la 250.000 de dolari.