7.3 C
Craiova
duminică, 21 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitateS-a deschis sezonul de schi în România! Cum sunt prețurile și ce se întâmplă la Poiana Brașov

S-a deschis sezonul de schi în România! Cum sunt prețurile și ce se întâmplă la Poiana Brașov

În România, sezonul de schi a început cu preţuri de extrasezon. În staţiunile din ţară, primii schiori şi-au făcut deja încălzirea pe pârtie. Iubitorii sporturilor de iarnă s-au bucurat de preţurile mici, de zăpadă şi de atmosfera de vacanţă. 

Pe pârtia din Păltiniş a fost o adevărată „paradă“ de schiuri şi plăci.

„Se schiază pe zăpada de anul trecut, care a fost conservată pe parcursul sezonului de vară. La începutul sezonului de iarnă a fost descoperită, întinsă pe toată pârtia, iar oamenii pot schia”, a afirmat un administrator de pârtie. 

Preţul unui ski-pass de o zi este de 145 de lei, pentru adulţi, şi 115 lei, pentru copii.

Au pornit tunurile de zăpadă în Poiana Brașov

Primăria Brașov a anunțat, luni, că au fost pornite instalațiile pentru producerea zăpezii artificiale în Masivul Postăvarul. Deja, s-au format depozite pe pârtie, după ce instalațiile au funcționat fără oprire, duminica trecută.

Depozitele de zăpadă sunt realizate pe pârtiile Lupului superior, Doamnei, Kanzel și Ruia, pregătind astfel stațiunea pentru sezonul de schi.

Temperatura necesară pentru producerea de zăpadă artificială este între minus 2 și minus 4 grade Celsius.

Citește și: Arestat 24h după ce a fost prins la volan băut și fără permis

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS