7.9 C
Craiova
vineri, 19 decembrie, 2025
Știri de ultima orăActualitatePrințesa moștenitoare a Norvegiei urmează să fie supusă unui transplant de plămâni

Prințesa moștenitoare a Norvegiei urmează să fie supusă unui transplant de plămâni

Starea de sănătate a prințesei moștenitoare Mette-Marit a Norvegiei s-a deteriorat ultimele luni. Aceasta urmează să fie supusă unui transplant de plămâni, a anunțat vineri Casa Regală, potrivit CNN.

Soția în vârstă de 52 de ani a prințului moștenitor Haakon, moștenitorul tronului Norvegiei, a fost diagnosticată cu fibroză pulmonară în 2018, o boală cronică care provoacă cicatrici în plămâni și duce la un consum redus de oxigen.

„În această toamnă, au fost efectuate mai multe teste care arată o evoluție negativă clară a stării de sănătate a prințesei moștenitoare”, a precizat palatul într-un comunicat.

„Trebuie efectuat un transplant pulmonar“

Nu s-a decis încă când va fi plasată Mette-Marit pe lista de așteptare pentru transplant, a adăugat acesta.

„Ne apropiem de momentul în care trebuie efectuat un transplant pulmonar și facem pregătirile necesare pentru ca acest lucru să fie posibil atunci când va sosi acel moment”, a declarat profesorul Are Martin Holm de la unitatea de pneumologie a Spitalului Universitar din Oslo, în aceeași declarație.

În 2024, prinţesa a reluat tratamentul pentru fibroză pulmonară, după ce boala i-a reapărut. 

Citeşte şi: Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion. ANM a actualizat prognoza

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS