Jandarmii doljeni au reţinut miercuri un tânăr care a folosit un pistol cu aer comprimat în centrul Craiovei şi alt craiovean care flutura un cuţit prin Parcul „Nicolae Romanescu“.
Aldezir MARIN
O patrulă din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova a fost sesizată miercuri noapte, în jurul orei 0.30, că pe strada Calea Bucureşti din Craiova se află un grup de tineri, unul dintre ei folosind în public un pistol cu aer comprimat. Oamenii legii s-au deplasat la faţa locului, însă persoana în cauză a părăsit între timp zona într-un autoturism Mercedes gri. Jandarmii au plecat în urmărirea autoturismului pe străzile Calea Bucureşti, Constantin Brâncuşi, b-dul Dacia, strada Bătrânilor, Nicolae Iorga şi Petre Ispirescu, suspectul oprindu-se în curtea căminelor studenţeşti din faţa discotecii NRG. Tânărul a fost somat prin semnale luminoase, acustice şi verbale, cerându-i-se să oprească motorul, să pună cheile pe plafonul maşinii şi să ţină mâinile la vedere.
S-a stabilit că tânărul care ar fi folosit arma se numeşte Iulian Cătălin Florea, de 22 de ani, din Craiova, iar în portiera stânga-faţă a Mercedesului a fost găsit un pistol cu aer comprimat calibrul 9 mm, marca Grizzly Ekol Special 99. Arma aparţine lui Florea, acesta declarând în faţa oamenilor legii că o folosise în mod accidental. De asemenea, s-a stabilit că tânărul craiovean nu deţinea permis pentru pistolul respectiv, acesta fiind cumpărat contra sumei de 150 de euro în urmă cu două săptămâni, de la un bărbat. Iulian Cătălin Florea este cercetat pentru comiterea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor. „Tânărul susţine că arma s-a descărcat accidental, însă chiar şi aşa folosirea ei în locuri publice constituie infracţiune, iar respectivul nu avea permis pentru ea“, a declarat locotenent Mirea Cosmin, ofiţer de relaţii publice în cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
În parc cu cuţitul la brâu
Altă patrulă a Grupării de Jandarmi Mobile Craiova a fost sesizată miercuri seară, în jurul orei 20.00, despre faptul că în Parcul „Nicolae Romanescu“ se află un tânăr care are asupra sa un cuţit tip fluture. Jandarmii craioveni au intervenit şi l-au identificat pe cel în cauză, constatând că se numeşte Brătian Pascu, de 25 de ani, din Craiova.
De asemenea, a fost identificat şi Ciobai Curte, de 26 de ani, din localitatea doljeană Bistreţ, el fiind deţinătorul de drept al cuţitului cu lungimea de 22 cm, lama având 10 cm.
Cei doi tineri sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de port ilegal de cuţit, actele premergătoare fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
Arme pe stradă
În luna februarie, jandarmii craioveni au reţinut un minor care îşi ameninţa prietenul cu o sabie în faţa unui bar. Jandarmii l-au depistat şi pe Alexandru Costinel V., de 17 ani, din Craiova, în zona magazinului Helin, având în mână un pistol cu aer comprimat şi un încărcător cu şapte cartuşe calibrul 9 mm.