Gala Muzeului Cărții și Exilului Românesc, un eveniment cultural ce aduce în prim-plan personalități marcante din peisajul cultural internațional, are loc în 26 și 27 noiembrie 2025.
Miercuri, 26 noiembrie
- Ora 16.30 – Gala debutează cu mesajul de bun-venit al managerului Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Radu Vințeanu, care va fi și moderatorul evenimentului.
- Vernisajul expoziției de artă contemporană „Identitate, teritoriu, exil” a artistului vizual Constantin Constans. Expoziția explorează trăiri și sentimente sub formă de amprente sau urme, reprezentând un parcurs biografic și o căutare permanentă a identității pierdute.
- Lansarea volumului „Identitate, teritoriu, exil”, un dialog între Constantin Constans și Dan Caragea, publicist și eseist, în contextul studiilor de memorie culturală și experienței exilului.
Participanți și invitați principali:
- conf. Daniela Iancu, Université Paris-Est Créteil (UPEC), curatorul expoziției
- prof. Dan Caragea, publicist și eseist
- dr. Lucian Dindirică, președinte al Consiliului Științific al Muzeului Cărții și Exilului Românesc
- Constantin Constans, artist vizual
Evenimentul include și un moment artistic susținut de Valérie Cioloş-Villemin, artist și coach recunoscut pentru programul de Reducere a Stresului prin Mindfulness.
Joi, 27 noiembrie
- Ora 10.00 – Expoziție, conferință și dezbatere cu tema „50 de ani de A.R.A.”, prezentată de Ruxandra Vidu, președinte al Academiei Romano-Americane de Arte și Științe (A.R.A.), și Lucian Dindirică, împreună cu membri A.R.A. din mai multe țări. A.R.A., înființată în 1975, promovează valorile românești în spațiul internațional prin conferințe și expoziții.
- Ora 17.00 – Conferință cu audiție muzicală: „Sergiu Celibidache – cel mai mare dirijor universal”, susținută de dirijorul Octav Calleya, unul dintre ultimii discipoli ai marelui dirijor. Moderator: Rodica Constanda, asistent de cercetare la Muzeul Cărții și Exilului Românesc.
Dirijorul Octav Calleya a donat în 2022 Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman” o colecție valoroasă de cărți și partituri, parte din fondurile Muzeului Cărții și Exilului Românesc.
Citește și: Craiova: Lansarea volumului „Scriitori și jurnaliști olteni în exilul creator”, la „Aman“

