Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Mehedinți au desfășurat o acțiune de creștere a siguranței publice în porturi, stații C.F. și trenuri de călători, pe raza de competență.

Pe parcursul activităților, au fost:
- legitimate peste 40 de persoane,
- oprite în trafic 25 de autovehicule,
- aplicate 31 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 10.430 lei.
Conducere sub influența alcoolului și fără permis
Pe strada Portului, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, polițiștii au oprit un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani, care:
- avea permisele de conducere anulate,
- testarea cu aparatul etilotest a indicat 0.75 mg/l alcool în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la unitatea medicală pentru recoltarea de mostre biologice și cercetat penal pentru:
- conducerea unui vehicul sub influența alcoolului,
- conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Protecția resursei acvatice
În satul Izvoarele, comuna Gruia, polițiștii și jandarmii au depistat doi bărbați, de 38 și 46 de ani, care capturau pește sturion în stare vie, potrivit IPJ Mehedinți.

Peștele a fost redat mediului acvatic, iar cei doi sunt cercetați pentru infracțiunea prev. de art. 57 din Legea 176/2024, privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.
Citește și: „Wicked: For Good” – un film magic cu mesaje politice puternice

