Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt desfășoară, la nivelul întregului județ, în perioada 17–23 noiembrie 2024, acțiuni pentru verificarea legalității transporturilor rutiere de mărfuri și persoane, în cadrul operațiunii ROADPOL „Truck & Bus”.
Activitățile sunt derulate simultan în toate statele membre ROADPOL și urmăresc creșterea siguranței rutiere, prin depistarea și sancționarea neregulilor comise de conducătorii autovehiculelor destinate transportului de persoane și mărfuri.

Pe parcursul acțiunilor, polițiștii rutieri verifică, printre altele:
• respectarea timpilor de conducere și odihnă;
• starea tehnică a autovehiculelor;
• documentele necesare efectuării transportului rutier de persoane și mărfuri;
• respectarea regimului legal de viteză;
• consumul de alcool sau substanțe psihoactive;
• respectarea masei și dimensiunilor maxime autorizate.
Scopul acestor acțiuni, prevenirea accidentelor rutiere

Scopul acestor acțiuni îl reprezintă prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule destinate transportului de persoane și marfă, precum și responsabilizarea conducătorilor auto și a operatorilor de transport.
Inspectoratul de Poliție Județean Olt recomandă tuturor participanților la trafic să respecte normele rutiere și să acorde o atenție sporită conducerii preventive.
Citeşte şi: Mehedinți: Polițiștii au aplicat 162 de sancţiuni contravenţionale

