Preşedintele Societăţii Române de Anestezie-Terapie Intensivă, dr. Şerban Bubenek, a solicitat ca medicul Iuliu Torje, consilier onorific al ministrului Sănătății, să fie declarat persona non-grata la orice manifestare organizată de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”, acuzând că acesta îi defăimează şi îi jigneşte pe specialiștii români, în special cei de ATI, pe internet. În replică, medicul care profesează în Germania susține că acuzațiile sunt „aberante și rupte de realitate”, însă a anunțat că se va retrage din funcția onorofică.
Şerban Bubenek a cerut rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din Bucureşti, Viorel Jinga, şi preşedintelui Colegiului Medicilor din România (CMR), Cătălina Poiană, să se ia măsuri împotriva medicului Iuliu Torje, după ce a fost lector și trainer la un eveniment de specialitate, Congresul Emergency Surgery & Trauma, se arată într-o scrisoare deschisă datată 5 noiembrie și publicată de jurnalista Carla Tănasie.
Bubenek l-a acuzat pe Torje, medic anesteziolog român care profesează în Germania, că a discreditat în repetate rânduri corpul medical din România.
„Dr. Iuliu Torje este un hater tânăr (sub 40 ani) al medicilor din România, în special al medicilor din specialitatea ATI membrii SRATI pe care îi atacă, îi defăimează şi îi jigneşte în mod mişelesc şi repetat începând cu anul 2020 (Pandemia !) şi până astăzi, cu precădere pe contul său de facebook şi pe orice alt mijloc de social-media pe care îl poate accesa”, a declarat Bubunek.
Preşedintele Societăţii Române de Anestezie Terapie Intensivă susține că Torje, deși „se prezintă ca fiind un mare specialist ATI şi mai ales expert în ECMO”, invocă date care nu atestă pregătire sa medicală.
„Respectivul medic a fost un student repetent al Facultăţii de Medicină din Oradea de unde s-a refugiat la Sibiu pentru a termina facultatea şi a-i putea defăima şi pe aceştia în consecinţă. Apoi a plecat în Germania unde se pare ca a devenit medic specialist ATI la un spital din sud. NU este membru al CMR. NU are drept de practică în România dar până şi pe site-ul manifestării EST-2025 este anunţat că reprezintă România!, fapt care reprezintă un fals grosolan şi un uz de fals!”, a mai afirmat preşedintele Societăţii Române de Anestezie Terapie Intensivă.
Bubenek susține că mai mulţi medici ATI în cadrul Clinicii ATI 1 a Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr C.C. Iliescu”, înscrişi ca la Congresul EST şi-au anunţat retragerea de la acest eveniment din cauza participării medicului Iuliu Torje.
Ce spune ministrul Sănătății
Preşedintele Societăţii Române de ATI a solicitat rectorului UMFCD şi preşedintelui Colegiului Medicilor din România declararea lui Torje, caracterizat ca „haterul medicilor români”, ca persona non-grata la orice eveniment al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” .
Bubenek a susținut de asemenea că ministrul Sănătății l-a „demis din funcția onorifică” pe Torje, însă acest lucru nu s-a întâmplat, așa cum susținea pe 5 noiembrie.
Mnistrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat pentru HotNews, că este vorba despre „un conflict între doi medici”.
„Cred că este o situaţie punctuală pe care eu o cunosc. Nu sunt ipocrit să spun că acum am aflat. Este o disensiune şi un scandal între cei doi, medicul de care vorbiţi şi preşedintele Societăţii Române de ATI, o disensiune şi un conflict care trenează de câţiva ani de zile şi aşa cum am mai spus nu doresc să intervin în acest scandal dintre doi oameni”, a afirmat ministrul Sănătăţii, într-o conferință de presă.
Medicul Iuliu Torje și-a anunțat într-o postare pe pagina sa de Facebook retragerea din funcția de consilier onorific al ministrului Sănătății. Mesajul a venit după ce a răspuns acuzațiilor formulate de Bubenek.
„Această desemnare a reprezentat pentru mine o responsabilitate asumată cu respect și seriozitate. De asemenea, sunt recunoscător pentru faptul că nu a cedat presiunilor menționate în scrisoare și pentru corectitudinea cu care a tratat situația, inclusiv în ceea ce privește faptul că – așa cum era clar pentru amândoi – nu a existat o intenție de revocare după două săptămâni. În mod direct și transparent, l-am informat că nu consider oportun ca acest context public tensionat să capete o dimensiune instituțională. Din acest motiv, i-am comunicat decizia mea de a mă retrage din postura de consilier onorific, pentru a proteja buna funcționare a activității ministerului și pentru a evita orice interpretări care ar putea afecta agenda profesională a instituției”, a scris Torje.
Medicul Iuliu Torje a răspuns acuzațiilor
În replica la acuzațiile formulate de șeful SRATI, doctorul Iuliu Torje a declarat că scrisoare este o metodă de intimidare și denigrare, respingând ferm acuzațiile. Potrivit acestuia, „scrisoarea SRATI reprezintă o manifestare de ură personală” și „un atac împotriva unui medic care a demonstrat că în diaspora poți obține rezultate prin muncă, nu prin conexiuni”.
De asemenea, a calificat demersul drept un atac împotriva libertății de exprimare.
„Este un atac la adresa unui „hater tânăr”, cum am fost numit – ca și când tinerețea ar fi un criteriu de necompetență. Totuși, acest „hater tânăr” a fost speaker la cel mai mare congres de circulație extracorporală – EURO-ELSO, atât la Cracovia, cât și la Milano în acest an”,a subliniat Torje.
Medicul și-a prezentat parcursul profesional și a publicat mai multe diplome dobândite. Iuliu Torje afirmă că este medic anesteziolog și că și-a început cariera profesională în Germania în decembrie 2016, unde ajuns în urma unei burse Erasmus imediat după finalizarea celor șase ani de facultate. După obținerea dreptului deplin de practică, și-a început rezidențiatul, petrecând doi ani și jumătate în cadrul unui trunchi comun ce a inclus Chirurgie Generală, Traumatologie și Terapie Intensivă.
Torje denunță presiuni
Începând cu anul 2019, Torje susține că și-a dedicat activitatea exclusiv terapiei intensive cardiovasculare. Începând cu 2020 afirmă că a obținut o supraspecializare în Medicină de urgență și Terapie Intensivă prin examen. În urmă cu doi ani, a devenit medic specialist anesteziolog, în urma examenului susținut la Colegiul Medicilor din landul Hessen, la Frankfurt.
Tot în 2023, spune că a fost promovat în poziția de Oberarzt, echivalentul medicului primar în România. În mai 2025, potrivit spuselor lui, a preluat funcția de Medic Coordonator al centrului ECMO al spitalului, un centru supraregional ce gestionează anual peste 170 de proceduri și oferă intervenții internaționale, inclusiv pacienți preluați din România.
El a negat acuzația lui Bubenek că a fost „student repetent” la Oradea, apreciind că este „o dovadă de dispreț față de adevăr și față de minimul profesionalism”.
A subliniat, de asemenea, că este medic specialist, cu examen susținut, prezentând documente.
Torje a acuzat SRATI că a făcut presiuni asupra Ministerului Sănătății pentru a fi revocat din funcția onorifică

