Polițiștii Secției 5 Craiova au reținut, ieri, un bărbat de 55 de ani, din București, cercetat pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Reținerea a fost dispusă pentru 24 de ore. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Dolj.
În data de 7 iunie 2025, un bărbat s-a prezentat la o societate de telefonie mobilă din Craiova, solicitând reînnoirea unui abonament. Acesta a prezentat documente false, pretinzând că este titularul contractului și a primit două telefoane mobile, fără a plăti serviciile. Prejudiciul produs a fost de peste 12.300 de lei
Descoperirea fraudei
Angajații societății au contactat titularul real al contractului, o persoană care nu a fost prezentă la sediu și nu a solicitat serviciile respective. Ulterior, polițiștii, sub supravegherea procurorului de caz, au emis un mandat de aducere pe numele suspectului.
Bărbatul a fost adus la audieri, iar probele administrate au condus la reținerea sa pentru 24 de ore. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și clarificarea integrală a situației.
Citește și: Trei morți și zeci de răniți în urma atacurilor rusești asupra Kievului

