La prima vedere, „Cele 13 Turnuri“ ar putea să ne trimită cu gândul la unul dintre locurile misterioase create de fantezia bogată a lui J.R.R. Tolkien. În realitate însă, în spatele acestui nume sugestiv se ascunde unul dintre cele mai importante situri arheologice din lume. Această complexă structură a fost descoperită în Peru şi datează de peste 2.300 de ani. Deşi a fost descoperită de mai bine de un secol, de-abia acum a fost înţeleasă cu adevărat de cercetători.
Este vorba despre un observator solar uriaş, probabil cel mai vechi descoperit vreodată, construit pentru a-i ajuta pe astronomii epocii să calculeze mişcările astrului nostru şi să identifice astfel unele date deosebit de importante. Potrivit lui Clive Ruggles, profesor de arheologie la Universitatea din Leicester (Marea Britanie), structura era folosită pentru a-i ajuta pe astronomii vremii la calcularea schimbării anotimpurilor şi a anilor, prin numărarea zilelor de care soarele avea nevoie pentru a trece de la un turn la altul. Cele 13 structuri au o suprafaţă variabilă între 75 şi 125 de metri pătraţi şi sunt dispuse în direcţia nord-sud, de-a lungul unei coline. Construcţiile sunt bine conservate şi fiecare dintre ele are două scări care permit accesul la vârf. La 200 de metri de structură se află ceea ce, potrivit cercetătorilor, era punctul de observaţie. De la această distanţă, poziţia turnurilor indică punctele unde soarele răsare şi apune tot anul. De exemplu, la solstiţiul de vară, care în Peru are loc în decembrie, soarele răsare la nivelul turnului din dreapta, în timp ce la solstiţiul de iarnă apare deasupra turnului aflat cel mai în stânga. Având în vedere că spaţiul punctului de observaţie este foarte mic şi nu permite accesul a mai mult de două persoane, cercetătorii cred că aici aveau voie doar preoţii, această structură reprezentând centrul unui complex amplu destinat cultului Soarelui.
Cel mai vechi observator din lume
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei