13.3 C
Craiova
miercuri, 8 octombrie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalRomânia - Moldova, meciul care ne arată la ce nivel suntem! Ce au spus Mircea Lucescu şi Ianis Hagi

România – Moldova, meciul care ne arată la ce nivel suntem! Ce au spus Mircea Lucescu şi Ianis Hagi

România şi Moldova se vor întâlni joi seară, pe Arena Naţională, într-un meci amical. Duelul de la București dintre cele două naţiuni va fi primul recunoscut oficial de forul european, adică prins într-o fereastră oficială de meciuri. Disputa va avea loc de la ora 21.00 şi va fi transmisă de Prima TV.

La doar trei zile distanţă încep şi lucrurile mai serioase pentru tricolori. Duminică seară, de la 21.45, tot pe Arena Naţională, România va primi vizita Austriei, un meci de totul sau nimic. Pentru a păstra șanse la câștigarea grupei și calificarea directă la Campionatul Mondial, „tricolorii” trebuie să câștige toate meciurile care le-au rămas și să fie avantajați de jocul rezultatelor – în principiu, ca Cipru să le încurce acasă pe Bosnia şi pe Austria!

Mircea Lucescu:Niciun jucător nu a mai jucat până acum cu celălalt, niciodată!“

Miercuri, la ora prânzului, a avut loc conferința de presă premergătoare duelului de joi. Au participat selecționerul Mircea Lucescu și mijlocașul Ianis Hagi.

Lucescu a mărturisit că a urmărit jocurile Moldovei din ultima vreme şi că este convins că meciul va fi unul extrem de complicat.

„Niciun meci nu seamănă cu celălalt. Suntem în sport de atât timp. Un rezultat pozitiv ieri poate fi urmat de un rezultat pozitiv. Nu au nicio legătură. Din contră, poate să crească motivația foarte tare, ca grupul să se întărească. Meciul cu Moldova va fi foarte greu, vă spun eu. I-am văzut jucând cu Italia, puteau câștiga acolo. Am văzut meciul cu Israelul, contra unor jucători de valoare individuală superioară, și au reușit să marcheze.

Nu putem pleca de la ideea că intrăm pe teren și câștigăm meciul. Mai ales că mâine vom juca cu o echipă… Niciun jucător nu a jucat până acum cu celălalt, niciodată! Și în două zile trebuie să facem lucrul ăsta, să-i aducem să gândească în aceeași direcție, să vorbească aceeași limbă, să se susțină, să-și pună în valoare calitățile.

Noi neglijăm un lucru. Vorbim despre echipa care a fost, grupul care a fost. 16 jucători din acel lot nu au mai jucat. Opt au accidentări pe perioade lungi, alți 6 cu accidentări repetate, alții au jucat mai puțin din alte motive: Răzvan Marin, Man… În perioade în care aveam nevoie de ei ca de aer. Sunt alți 7-8 inși care au schimbat echipele și au avut nevoie de 2-3 luni ca să revină“, a spus în primă fază Mircea Lucescu.

Lista absenţilor, extrem de lungă

Imediat apoi, Lucescu a scos lista de indisponibili, pe care o avea deja pregătită.

„Sunt extrem de mulțumit săptămâna asta, au venit cu zâmbetul pe buze și fiecare dintre ei a fost decisiv în echipa lui, chiar dacă unii au jucat mai puțin. Au fost decisivi, asta înseamnă enorm, că au intrat cu un moral formidabil, cu dorința de a juca la echipa națională. Băieții ăștia sunt extraordinari, dar asta e situația. Austria joacă de 7 ani cu același lot, n-au schimbat niciunul.

Au crescut, au ajuns în campionatul Germaniei și joacă permanent acolo. Uitați-vă la Alaba, nu joacă deloc la Real Madrid, dar antrenorul a declarat că este util echipei naționale prin prezența lui, experiența lui, valoarea lui, tot ceea ce poate da moral echipei naționale. Sunt lucruri extrem de importante, iar noi am pierdut cei mai buni jucători în perioada asta. Vreți să vă spun? Să punem puțin lucrurile la punct.

Jucători cu absențe de lungă durată: Drăgușin, Moruțan, Racovițan, Olaru, Mihăilă, Screciu, Florinel Coman, Cicâldău. Au mai fost Bîrligea, Denis Drăguș, Ianis, Bancu, Adrian Șut. Fără echipă alți 5-6: Pușcaș, Niță, Rus. Ăsta era lotul. Dacă din 40 se duc 16 e foarte greu. Acum începem să facem o reconsiderare a prezenței la echipa națională, încercăm să construim o echipă pentru viitor. Nu știi cum se întorc jucătorii care vin după accidentări foarte lungi, cu genunchi paradiți. Atunci trebuie să facem lucrul ăsta, e absolut necesar“, a mai continuat selecţionerul.

Horaţiu Moldovan a „încasat“ cele mai multe critici

Lucescu a pus „tunurile” pe Horațiu Moldovan, care a gafat în amicalul de luna trecută cu Canada (0-3). Asta în condițiile în care câteva zile mai târziu l-a titularizat şi în Cipru!

Meciurile oficiale sunt extrem de importante. Și cu Canada, e vina mea, dar a trebuit să văd niște jucători. Rezultatul e mereu responsabilitatea antrenorului, jocul e responsabilitatea jucătorilor. Ce a făcut Moldovan cu Canada… Nu s-a gândit ce consecințe poate avea. La echipa națională trebuie să fii super responsabil. Noi am pierdut… Să pierzi cu Bosnia cum am pierdut noi, este inacceptabil. Dacă Moldovan o să joace, sigur că va fi convocat.

E vina mea că l-am folosit, el nejucând. Golul doi cu Cipru este din vina lui. Nu avea voie să facă așa ceva, să scoată echipa. Noi trebuia să ținem mingea și ei să n-o mai vadă până la final, că ei nu făceau pressing. El, cu degajarea aia, a destabilizat mijlocul. Poți să faci asta dacă dai mingea la 20 de metri de poarta adversă, dar el o dă doar la jumătate. El știa că nu are voie, i-a fost atrasă atenția că nu are voie. Aveam 2-0, nu trebuia să ieșim, nu trebuia să ieșim cu pase lungi, ceva ce nu mi-e specific mie și ceva ce nu o să accept niciodată. Dacă ai jucători de viteză, da, cu pase lungi. Trebuie făcut totul cu minte, nu la întâmplare”, a spus vehement Mircea Lucescu.

Ianis Hagi: „Când avem suporterii lângă noi, suntem mai puternici!“

Ianis Hagi îşi doreşte ca lumea să vină la meciul cu Moldova, unul important din punctul lui de vedere, care le poate arăta dacă munca pe care o depun la antrenamente poate da roade.

„Privesc cu încredere, responsabilitate. Mai sunt 4 meciuri în acest an, trebuie să le câștigăm și vom vedea unde ne vom clasa la sfârșitul lui noiembrie. Apoi urmărim următorul obiectiv, să-l îndeplinim. La națională vii mereu cu moralul bun. Când ești chemat este un moment de mândrie, de responsabilitate. Convocarea trebuie să-ți aducă încredere mare. E clar, îți dorești să vii mereu cu performanțe bune, la echipa națională trebuie să vii și să performezi. Este important să credem. Ăsta este mesajul, indiferent de situație.

La echipa națională trebuie să crezi atât timp cât sunt șanse. Și sunt șanse reale. Prin performanța noastră în Liga Națiunilor avem acea șansă, dar sunt șanse reale și în această grupă, să terminăm cel puțin pe locul 2, și vom lupta pentru asta până la capăt. Îmi doresc ca lumea să vină la stadion. Suntem conștienți că meciul este în timpul săptămânii și vremea nu ajută, dar când avem suporterii lângă noi, suntem mai puternici. Acest meci este un important pentru noi, pentru ce am lucrat săptămâna asta, acțiunile trecute, continuăm progresul ca echipă națională“, a punctat şi Ianis Hagi.

Citeşte şi: U20 / Adrian Iencsi: „Sper că am avut inspirație în alegerea jucătorilor!“


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS