Două autotrenuri au fost implicate într-un accident rutier produs pe DN6, în municipiul Orșova. Pompierii mehedințeni au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unui accident rutier produs între două autotrenuri pe DN6, în municipiul Orșova.
La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD din cadrul Secției de Pompieri Orșova. De asemenea, în sprijin, a fost solicitată și o ambulanță SAJ, potrivit ISU Vâlcea.
În urma accidentului, au rezultat două victime, conștiente și cooperante, transportate la spital de echipajele medicale. Deoarece există scurgeri de combustibil, pompierii asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul accidentului. Cele două autotrenuri nu aveau încărcătură.