În primele două zile ale minivacanței, polițiștii rutieri doljeni au acționat pe drumurile publice pentru siguranța traficului și prevenirea accidentelor rutiere.
Polițiștii au folosit aparatele radar, alcooltest și drugtest pentru a depista șoferii care depășesc viteza legală sau conduc sub influența alcoolului ori a substanțelor interzise.
Astfel, în urma verificărilor, au fost aplicate peste 200 de sancțiuni contravenționale, din care peste 70 pentru depășirea vitezei legale, în valoare totală de aproximativ 70.000 de lei.
23 de conducători auto au fost scoși din trafic și li s-a suspendat dreptul de a conduce. 9 autovehicule au fost oprite, certificatele de înmatriculare fiind retrase până la remedierea problemelor constatate.
Polițiștii au constatat și 7 infracțiuni la regimul rutier.
Record de viteză: 208 km/h pe DEx 12
Un tânăr de 29 de ani, din Târgu Jiu, județul Gorj, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier Dolj conducând cu 208 km/h pe DEx 12, spre Balș.
Acesta a fost sancționat contravențional conform OUG 195/2002 și i s-a suspendat dreptul de a conduce pentru 120 de zile.
Accident cu alcoolemie ridicată în Calafat
Un bărbat de 42 de ani, din Calafat, a provocat un accident pe bulevardul Tudor Vladimirescu, intrând cu mașina într-un scuter electric condus de o tânără de 18 ani.
Tânăra a fost transportată la spital, iar bărbatul avea o concentrație de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, s-a constatat că scuterul nu era înmatriculat. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul neînmatriculat. Cercetările sunt în curs de desfășurare.
Acțiunile pentru reducerea riscului rutier vor continua pe întreaga durată a minivacanței. Autoritățile recomandă participanților la trafic să respecte regulile de circulație și indicațiile polițiștilor din teren pentru siguranța tuturor.
Citește și: Zelenski se va întâlni cu Trump la Washington