Polițiștii din Novaci au încercat, azi noapte, să oprească un autoturism care circula pe D.J. 675C, în zona localității Baia de Fier. Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului regulamentar și și-a continuat deplasarea, fiind urmărit de oamenii legii.
La scurt timp, autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unei locuințe situate pe partea stângă a direcției de mers, fără a provoca victime sau vătămări corporale.

Tânărul de 24 de ani, din Baia de Fier, a fost identificat de polițiști, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor de sânge, necesare stabilirii alcoolemiei exacte.
A fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influența alcoolului. Totodată, șoferul a fost sancționat contravențional cu trei amenzi, în valoare totală de 3.816 lei pentru
- neadaptarea vitezei la condițiile de drum,
- lipsa documentelor,
- neoprirea la semnalul polițistului, conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Autoritățile reamintesc conducătorilor auto că respectarea regulilor de circulație și a limitelor legale de alcoolemie este esențială pentru siguranța tuturor participanților la trafic.
Citește și: Guvernul Bolojan modifică pensiile magistraților