Un tânăr de 35 de ani, din Craiova, a fost reținut ieri de polițiștii din cadrul Secției 4 pentru lovire, tulburarea liniștii publice și distrugere.
Două agresiuni comise în decurs de patru zile
Potrivit anchetatorilor, primul incident a avut loc în data de 13 iulie, în jurul orei 15:40. Un bărbat de 59 de ani a sesizat poliția, susținând că a fost agresat fizic de un individ necunoscut, în timp ce se afla într-un foișor situat pe strada Brazda lui Novac.
Ulterior, pe 17 iulie, un alt bărbat, de 65 de ani, a reclamat o agresiune similară. Acesta se afla pe Aleea 1 Șimnic, în calitate de paznic la o amenajare de șantier. El ar fi fost atacat fizic de un individ care i-a provocat și distrugeri autoturismului personal.
Agresorul, identificat și reținut
Polițiștii au reușit să identifice presupusul agresor: un tânăr de 35 de ani, domiciliat în Craiova. Acesta a fost condus la audieri și, în urma probatoriului administrat, a fost reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.
În aceeași zi, suspectul a fost prezentat instanței de judecată, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Tânărul a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.
Polițiștii continuă cercetările pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care au fost comise faptele și pentru stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.
Citește și: Rețea națională de fals și trafic cu medicamente de lux, anihilată. 39 de percheziții în 10 județe