Un băiețel de trei ani a murit după ce un șofer al serviciilor pentru protecția copilului l-a lăsat într-o mașină încinsă mai bine de cinci ore, timp în care a plecat să cumpere tutun și mâncare.
Micuțul a fost descoperit de poliție în vehiculul parcat în fața unei case din Birmingham, Alabama, după ce părintele lui de plasament s-a dus să-l ia de la grădiniță și personalul de acolo și-a dat seama că băiatul lipsea, relatează metro.co.uk.
Un șofer îl luase pe băiețel pentru a-l duce la biroul Departamentului pentru Resurse Umane din Bessemer, pentru a-și vizita tatăl biologic. Dar Ketorrius nu a mai fost dus înapoi la grădiniță.
Poliția l-a găsit pe băiat în mașina parcată pe o stradă. Geamurile erau închise și motorul nu era pornit. Micuțul a fost lăsat în mașina fierbinte între orele 12:30 și 17:30, potrivit adjunctului șefului medicului legist, Bill Yates. A fost declarat decedat la fața locului, puțin după ora 18:00.
Departamentul pentru Resurse Umane a declarat că băiatul „era transportat de un furnizor contractual în momentul incidentului” și că furnizorul a concediat șoferul.
Este primul copil din Alabama care a murit într-o mașină încinsă în acest an și al șaisprezecelea din Statele Unite, potrivit organizației Kids and Car Safety.
Citește și: Accident cumplit! Cel puţin 18 persoane au murit după ce un autobuz a căzut într-o prăpastie