În cadrul unei conferințe de presă, Ilie Bolojan a susținut că judecătorii și procurorii din România se pensionează mult prea repede, iar în acest ritm există riscul ca în câțiva ani să nu mai existe suficienți angajați în sistem.
„Unul din jaloanele pe care trebuie să le atingem este legat de pensiile magistraților, și extins în pasul doi la toate pensiile speciale.
Avem câteva realități care nu pot fi contestate, avem o pensionare prea rapidă a magistraților, în general la 48 de ani. Din pensionările pe care le-am semnat ca președinte, majoritatea erau la 48 de ani. A fost o doamnă care a lucrat până la 60 de ani, o să mă duc să îi dau un buchet de flori.
Dacă începi imediat după ce ai terminat facultatea, la 48 de ani te poți pensiona. Trebuie să creștem vârsta, nu știu, 30, 35 de ani de muncă. Să se facă nu foarte departe de vârsta standard de pensionare de 65 de ani.
Nu mai avem oameni în economie și în câțiva ani de zile nu va mai fi nimeni care să ne plătească pensiile. Atunci când ești mai înțelept, cu o capacitate puternică, cu experiență mare și poți întoarce ceva pentru țara asta”, a punctat primul ministru, conform G4Media.ro.
Pensia trebuie să reprezinte 80% din salariul net
Ilie Bolojan spune că pensia trebuie să reprezinte 80% din salariul net.
„A treia componentă: nivelul pensiei. Astăzi pensia este 80% din salariul brut, dar nu mai mult decât ultimul salariu. Un salariu brut înseamnă în general un salariu net +40-50%. Asta înseamnă că 80% din salariul brut este mai mare decât salariul net.
Cred că o formulare corectă și cinstită – 80% din salariul net și nu mai e cazul să pui, dar nu mai mult decât ultimul salariu. Este o prevedere bună, corectă și cinstită.
Acestea vor fi elementele de bază după care vom discuta în perioada următoare ca să ajungem la o soluție ca după consultarea magistraților să venim cu o soluție corectă, Și sistemul de justiție trebuie să își câștige încrederaa oamenilor.
Trebuie și o nouă lege de salarizare, care să nu scadă veniturile, dar să nu mai avem atâtea sporuri. Să avem o salarizare clară, transparentă, predictibilă.
Pentru a nu se dezechilibra sistemul, cred că cei care astăzi și-au câștigat dreptul de pensionare pot să rămână și să fie o derogare, ca să nu avem o plecare masivă din sistem”, a încheiat premierul.