Foarte puține lucruri evocă mai bine amintirile copilăriei decât gustul răcoritor al socatei, băutura parfumată pe care mulți dintre noi o asociază cu vacanțele petrecute la bunici. Pregătită în casă, după o rețetă simplă, dar plină de mici secrete, socata este o adevărată bijuterie culinară a sezonului cald.
Socata este o băutură naturală, obținută prin fermentarea florilor de soc (Sambucus L.), care aduce un plus de prospețime în zilele toride.
Pentru ca această băutură să iasă exact așa cum o amintești din copilărie, este important să urmezi câțiva pași simpli, dar esențiali. În primul rând, renunță la recipientele din plastic și folosește borcane sau damigene din sticlă incoloră, astfel încât fermentarea să aibă loc sub razele directe ale soarelui.
Ingredientele pentru o socată autentică:
Pentru o cantitate de aproximativ 4 litri de socată, vei avea nevoie de:
- 3 litri de apă rece
- 150 g flori proaspete de soc
- 3 lămâi mari
- 75 ml suc proaspăt de lămâie
- 300 g zahăr alb
Cum pregătești socata pas cu pas
Începe prin a spăla foarte bine florile de soc, mai ales dacă le-ai cules din zone aflate aproape de șosele. Scoate cu grijă tijele verzi, pentru că acestea pot da un gust amar băuturii.
Lămâile trebuie, la rândul lor, curățate de ceara de pe coajă. Pune-le într-un castron cu apă în care ai adăugat două lingurițe de bicarbonat de sodiu și lasă-le să stea timp de 12-15 minute. Clătește-le bine, apoi taie două dintre ele în felii subțiri, iar pe a treia stoarce-o pentru a obține sucul.
Într-un castron separat, amestecă zahărul cu sucul de lămâie și cu puțină apă până când zahărul se dizolvă complet. Astfel vei evita să fie nevoie să agiți ulterior tot amestecul din borcan.
Într-un borcan mare de sticlă (de cel puțin 4 litri), pune florile de soc, feliile de lămâie, siropul de zahăr și apoi adaugă restul de apă. Acoperă borcanul cu o farfurioară sau cu un tifon prins cu elastic. Evită capacele ermetice, deoarece băutura va fermenta și va produce gaze ce trebuie să iasă, ne mai aminteşte DCNews.
Așază borcanul într-un loc însorit – pervazul unei ferestre sau balconul sunt locuri ideale. În funcție de temperatură, în 2-3 zile socata va fi gata. Gustă din când în când pentru a vedea cât de acidulată este și oprește fermentarea atunci când atinge nivelul dorit.
După ce este gata, strecoară băutura și toarn-o în sticle, pe care să nu le închizi etanș. Ține socata la frigider și consum-o în câteva zile, pentru că procesul de fermentare continuă lent și băutura devine tot mai acidulată.
Citeşte şi: Horoscop