Irina Loghin este în doliu, după ce soțul ei, Ion Cernea, s-a stins din viață la 89 de ani. Clubul Sportiv Dinamo a anunțat, marți, vestea tristă despre unul dintre cei mai valoroși sportivi ai României, fostul luptător olimpic Ion Cernea.
Cei doi s-au cunoscut pe când artista avea 24 de ani, la petrecerile pe care fostul sportiv le organiza în garsoniera lui de lângă cinematograful Patria, din Capitală. Au fost buni prieteni pentru o perioadă de 10 ani, ca mai apoi relația să devină una romantică.
Ion Cernea s-a născut la 21 octombrie 1935, în localitatea Râu Alb din județul Dâmbovița. A crescut într-o familie simplă, cu principii solide, într-o zonă unde munca și disciplina erau valori respectate. Aceste trăsături aveau să îl însoțească toată viața și să-l transforme într-unul dintre cei mai titrați sportivi români din toate timpurile.
Drumul lui în sport a început în anii ’50, o perioadă în care România își forma identitatea sportivă pe plan internațional. În 1958, Ion Cernea a fost legitimat la Clubul Sportiv Dinamo București, moment care avea să marcheze începutul unei cariere impresionante. La scurt timp, după ce a fost cooptat în cadrul clubului, a început să obțină rezultate importante în competițiile naționale și internaționale, punând bazele unui palmares care și astăzi inspiră respect și admirație.
Citeşte şi: VIDEO / Regele Charles încheie o eră începută în urmă cu peste 150 de ani: renunţă la trenul regal!