Selecționata României a învins echipa Islandei cu scorul de 29-25 (15-12), astăzi, la Katowice, la debutul său în Grupa F a Campionatul Mondial de handbal masculin U21 din Polonia.
Islanda a început mai bine și a condus cu 4-1, iar apoi a avut 8-7 și 9-8, dar tricolorii au intrat la pauză cu un avans de trei goluri pe tabelă, 15-12, informează Agerpres. În actul secund, a condus marea majoritate a timpului la 4-5 goluri, ecartul maxim fiind de șase goluri, 29-23 (’59).
Daniel Stanciuc a fost cel mai bun jucător al echipei noastre, cu 11 goluri marcate. Pentru echipa antrenată de Adrian Petrea au mai înscris Codrin Radu 6 goluri, Andrei Oancea 4, Alexandru Focșăneanu 3, Paul Grigore 2, Ștefan Armanu 2, Codrin Dascălu 1. Portarul Marian Sîrghie a avut 15 intervenții.
De la insulari s-au remarcat Elmar Erlingsson 4 goluri, Ossur Haraldsson 4, Thorvaldur Orn Thorvaldsson 4, Birkir Snaer Steinsson 5.
În celălalt meci al grupei, Macedonia de Nord a pierdut în fața Insulelor Feroe cu 33-28.
Joi, România va înfrunta Macedonia de Nord de la ora 15.00, în al doilea său meci la acest turneu final.
Citește și: Conference League | Universitatea Craiova și-a aflat adversara din turul doi preliminar