24.4 C
Craiova
duminică, 8 iunie, 2025
Știri de ultima orăSportFotbalDaniel Isăilă: „Modul în care România U21 a dominat Elveția ne dă încredere“

Daniel Isăilă: „Modul în care România U21 a dominat Elveția ne dă încredere“

Daniel Isăilă, fost antrenor al echipei naționale de tineret, a declarat că modul în care echipa U21 a României a dominat Elveția în preliminarii oferă încredere și speranță în ceea ce privește participarea la Campionatul European U21 din Slovacia (11-28 iunie).

„Avem o misiune dificilă la acest EURO de tineret, cu o grupă grea. Dar la un turneu final nu pot fi decât cele mai puternice echipe. Însă la modul în care jucătorii noștri s-au calificat și în special la modul cum au jucat și au dominat cea mai puternică echipă, cu Elveția, ne dă încredere. Trebuie să fim optimiști, chiar dacă va fi dificil, pentru că orice e posibil în fotbalul de astăzi. Cu organizare, cu disciplină, cu un plan tactic foarte bun și cu puțină șansă putem ajunge sus“, a afirmat el, într-un ainterviu acordat Agerpres.

„Noi ne-am cam pierdut identitatea în fotbal după Revoluție“

În opinia fostului selecționer, jucătorii români nu trebuie să se sperie de faptul că Spania și Italia, adversarele din Grupa A, au în palmares fiecare câte cinci titluri europene la această categorie de vârstă.

„La Under-21 este relativ acest palmares pentru că generațiile se schimbă des față de ce se întâmplă la primele reprezentative. Iar titlurile obținute de Spania sau Italia mai contează atunci când se fac schimburile de generații. Sigur, sunt echipe naționale care au tradiție, au o anumită filosofie de joc încă de la echipele de juniori, în timp ce noi ne-am cam pierdut identitatea în fotbal după Revoluție. Pentru că înainte aveam o anumită filosofie de joc la toate naționalele, aveam niște relații, niște automatisme care din păcate s-au pierdut în timp. Însă eu spun că această filosofie am recâștigat-o la nivel de Under-21“, a explicat tehnicianul.

„Spania pare ‘balaurul’ din grupa noastră“

Daniel Isăilă este de părere că primul meci, cel cu Italia, va fi cel mai greu, chiar dacă Spania este cea mai puternică echipă din Grupa A.

„Cel mai greu meci este primul, cel cu Italia. Întotdeauna la un turneu final primul meci este cel mai dificil. Într-adevăr, Spania pare ‘balaurul’ din grupa noastră, însă debutul e cel mai greu și mai important. La un turneu final, unde sunt numai trei meciuri în faza grupelor, e important să pornești bine, să obții un rezultat bun, pentru că presiunea va fi altfel, iar semnalul pe care îl transmiți poate fi unul pozitiv pentru tine. Pui presiune pe umerii adversarilor dacă tu câștigi primul meci“, a spus Isăilă.

„Recordurile sunt făcute să fie doborâte“

Antrenor al naționalei de tineret a României între 2016 și 2018, Isăilă a contribuit la formarea echipei care la EURO U21 din 2019 atingea faza semifinalelor, condusă de înlocuitorul său Mirel Rădoi.

„Eu sper din tot sufletul ca o generație U21 să repete performanța celor din 2019 cât mai curând posibil. Pentru că toate recordurile sunt făcute să fie doborâte. Așa că trebuie să fim pozitivi și optimiști de fiecare dată“, a menționat tehnicianul.

„Am fost antrenor la naționala de tineret, am pus umărul la construirea unei generații foarte puternice la acel moment (n.r. – generația care a atins faza semifinalelor la EURO U21 din 2019). Care generație se regăsește acum la prima reprezentativă, iar eu încă de atunci am spus că pot face performanță. Mă bucur că majoritatea lor au reușit să se impună și la prima reprezentativă a României. În opinia mea, toți cei care sunt acum la naționala de tineret pot ajunge la echipa mare a României. Din moment ce fac parte din acest lot care s-a calificat la turneul final ei au valoare și au dovedit-o. Acum depinde de fiecare cum va face tranziția de la U21 la prima echipă și de modul în care se vor impune la echipele lor de club“, a adăugat acesta.

A mai rămas foarte puţin timp până la debut

Selecționata de tineret a României va evolua în perioada 11-28 iunie la Campionatul European U21 din Slovacia, aceasta urmând să fie cea de-a patra participare consecutivă la un turneu final.

Tricolorii vor întâlni în grupa A reprezentativa Italiei, la Trnava, pe 11 iunie, iar ulterior vor evolua împotriva Spaniei, pe 14 iunie, și Slovaciei, pe 17 iunie, la Bratislava.

Cel mai bun rezultat al României în cele patru participări de până acum la Campionatul European de tineret (1998, 2019, 2021, 2023) l-a înregistrat în 2019, când a atins faza semifinalelor, reușind totodată și calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

La ultima ediție a EURO U21, organizată de România împreună cu Georgia, naționala de tineret a încheiat pe ultimul loc al grupei din care mai făceau parte Spania, Ucraina și Croația, cu doar 1 punct.

Citeşte şi: Horațiu Moldovan: „Cred că am fost un pic ghinioniști“

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS