16.7 C
Craiova
joi, 29 mai, 2025
Știri de ultima orăSportTenisTeam Montage International U14 şi-a desemnat câştigătorii la Tenis Club Stănică

Team Montage International U14 şi-a desemnat câştigătorii la Tenis Club Stănică

Cea de-a treia ediţie a trofeului Team Montage Internaţional U14, cel mai mare şi mai important eveniment de tenis din judeţul Dolj în 2025, a avut loc în acest weekend la baza Tenis Club Stănică. Cei mai valoroşi tineri sportivi din România, dar şi din afara ţării s-au duelat pentru primele locuri în probele de simplu şi dublu, dar şi pentru premiile puse în joc.

Competiţia a fost organizată de către Tenis Club Stănică, în colaborare cu Team Montage, Federaţia Europeană de Tenis, dar şi Federaţia Română de Tenis.

La finele turneului, cei mai inspiraţi şi talentaţi tenismeni au cucerit trofeele puse în joc şi s-au putut bucura de un nou pas în dezvoltarea lor profesională. Cei mai valoroşi sportivi români s-au impus în toate probele, chiar dacă printre participanţi s-au regăsit şi tenismeni din Spania, Bulgaria, Elveţia, Ucraina, Australia, Egipt, Germania etc.

Astfel, la simplu băieți, campion a devenit Ianis Ghiulea. Acesta l-a învins în finală pe proaspătul campion național al României, Gavril-Parfene, cu scorul de 6-2, 2-6, 6-4. La simplu fete, Ania Curuia, beneficiara unui wild-card din partea organizatorilor, a dispus în finală de Sara Bujor cu 6-2, 6-2.

La dublu băieți s-au impus Matei Crăciun şi Ianis Ghiulea. Ei au învins în finală perechea David Gioană/Andrei Păsărică cu scorul de 6-2, 6-0. Premiu au primit şi Afina Botnaru şi Alesia Brandaş, învingătoare în finala probei de dublu feminin în faţa echipei Sara Bujor/Maria Ordeanu cu scorul de 6-3, 6-3.

Victor Stănică: „A fost o ediţie spectaculoasă!“

Preşedintele clubului Tenis Club Stănică, Victor Stănică, a vorbit la superlativ despre modul în care s-a desfăşurat competiţia, dar şi despre sportivii participanţi. Acesta le-a mulţumit tuturor celor care s-au implicat în organizarea evenimentului.

„Suntem bucuroşi că am dus la bun sfârşit şi cea de-a treia ediţie a turneului Team Montage Internaţional U14 Championship. Ne bucurăm, de asemenea, că vremea a fost de partea noastră şi că ne-a lăsat să jucăm fără întreruperi. A fost o ediţie spectaculoasă şi am profitat de meciuri de tenis de mare calitate pe terenurile noastre, cât şi de multe momente festive frumoase în afara suprafeţei de joc. Cei mai în formă jucători au reuşit să şi câştige competiţia.

Ca în fiecare an, sponsorul evenimentului, compania Team Montage, este alături în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea tenisului, atât reginonal, cât şi la nivel naţional. Doresc să le aduc mulţumiri deosebite pe această cale pentru tot ce au făcut, dar şi pentru proiectele frumoase care vor urma. De asemenea, mulţumim Primăriei Cârcea, prin persoana domnului primar Valerică Pupăză, cel care ne ajută în toate evenimentele sportive desfăşurate şi organizate de către clubul nostru, precum şi tuturor celor care au pus umărul la desfăşurarea acestei competiţii majore pentru regiunea noastră“, a declarat Victor Stănică.

Vară plină de evenimente la Tenis Club Stănică

Nu este prea mult timp de respiro, pentru că vara bate la „porţile“ clubului Tenis Club Stănică cu alte două evenimente extrem de importante.

„Pe data de 21 iunie va urma Abio Trophy, o competiţie naţională destinată juniorilor U10, U12 şi U14, iar în perioada 24-27 iulie va avea loc un alt eveniment major la nivel internaţional, European Summer Cup U12. Este o competiţie la care vor participa opt ţări din Europa, cu loturile naţionale de fete U12 ani, competiţie susţinută, de asemenea, de Team Montage şi de Primăria Cârcea“, a anunţat Victor Stănică.

Citeşte şi: Atletism / Rezultate de excepție pentru sportivii CSU Craiova la Naţionalele din weekend


ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS