16.7 C
Craiova
joi, 29 mai, 2025
Știri de ultima orăSportAtletism / Rezultate de excepție pentru sportivii CSU Craiova la Naţionalele din weekend

Atletism / Rezultate de excepție pentru sportivii CSU Craiova la Naţionalele din weekend

În perioada 23–25 mai 2025, sportivii secției de orientare a Clubului Sportiv Universitatea Craiova au avut o prezență remarcabilă în trei competiții naționale importante: Campionatul Național pe Echipe la Orientare (probele de medie și lungă distanță), etapa a III-a a Campionatului Național de Sprint Urban și Campionatul Național de Alergare Montană (Vertical și Clasic – Up & Down).

Aur pe echipe la Campionatul Național de Orientare de la Târgu Lăpuș

Competiția de la Târgu Lăpuș a reunit cei mai buni sportivi din țară în probele de medie și lungă distanță. Clasamentul pe echipe s-a realizat prin cumularea celor mai buni doi timpi obținuți de sportivii fiecărui club. La categoria W21, echipa CSU Craiova, formată din Andra Anghel și Victoria Nosenco, a obținut medalia de aur, confirmând dominanța clubului în orientarea feminină de performanță.

CSU Craiova domină podiumul la CN de Sprint Urban

În cadrul aceleiași competiții, în etapa a III-a a Campionatului Național de Sprint Urban, Andra Anghel a obținut o nouă victorie categorică la senioare, confirmând forma excelentă în care se află. Pe locul al doilea s-a clasat colega sa de echipă, Victoria Nosenco, iar în primele cinci poziții s-au mai aflat și Alexia Tudorache (locul 4) și Eva Sigmond (locul 5), toate sportive ale CSU Craiova.

Constantin Deaconescu s-a evidenţiat încă o dată

În weekendul 24-25 mai 2025, Câmpulung Moldovenesc a fost gazda a două competiții de referință în atletismul montan: Campionatul Național de alergare pe Verticală și Campionatul Național de Alergare Montană Clasică (Up- Down). Clubul Sportiv Universitatea Craiova a fost reprezentat cu mândrie de doi sportivi, Constantin Deaconescu și Chirilă Alina Ștefania, care au avut evoluții remarcabile în aceste competiții solicitante.

Constantin Deaconescu a avut o evoluție excepțională în ambele zile: locul III la Vertical (6,3 km cu 485 m diferență de nivel) și locul II în proba clasică (5,3 km cu 506 m diferență pozitivă și negativă), desfășurată în condiții dificile din cauza ploii și a terenului alunecos.

La aceste competiții a participat și colega sa de club, Chirilă Alina Ștefania, o sportivă talentată care a adus la rândul său un aport valoros pentru imaginea Universității Craiova. Ambii sportivi au contribuit la succesul echipei și la promovarea performanței atletice în competițiile naționale.

Cu aceste doua medalii Constantin Deaconescu a atins cifra de 10 medalii în Campionatele Naționale și Balcanice în 2025. Rezultatele obținute de Constantin în aceste competiții montane reprezintă o etapă importantă în pregătirea sa pentru viitorul sezon de pistă în aer liber. Cursa pe teren accidentat, diferențele mari de nivel și condițiile meteo variate au întărit capacitatea de anduranță și tehnica, esențiale pentru performanțele viitoare.

Multe mulţumiri şi recunoştinţă

Constantin a ţinut să le mulţumească tuturor celor implicaţi pentru sprijin şi s-a arătat reconscător pentru tot ce i se întâmplă.

„Mulțumesc clubului Universitatea Craiova pentru sprijinul constant. Experiențele din aceste competiții m-au ajutat să mă pregătesc mai bine pentru sezonul de pistă, unde sper să obțin rezultate și mai bune. Le mulţumesc, de asemenea, domnului Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, pentru sprijinul oferit în fiecare etapă a pregătirii, domnului antrenor Emilian Minoiu pentru îndrumare și dedicație, precum şi părinților pentru sprijinul necondiționat și prezența constantă la competiții. Fără susținerea lor, a tuturor, aceste rezultate nu ar fi fost posibile. Le sunt recunoscător din suflet pentru tot ce fac pentru mine“, a punctat Constantin Deaconescu.

Citeşte şi: Canotaj / Simona Radiş şi Ancuţa Bodnar, pregătite să impresioneze chiar dacă nu fac echipă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS