Preşedintele ales Nicuşor Dan depune luni, de la ora 12.00, jurământul în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
La şedinţă sunt invitaţi reprezentanţii Executivului, foştii şefi ai statului, Casa Regală, reprezentanţii instituţiilor publice, europarlamentari. Vor participa şi Roxana Mînzatu, vicepreşedinte executiv, Comisar european pentru drepturi sociale şi Iulia Ramona Chiriac, şefa Reprezentanţei Comisiei Europene la Bucureşti.
Apoi va merge la Palatul Cotroceni, unde va avea loc ceremonia militară cu prilejul învestirii sale în funcţie,urmată de ceremonia de predare – primire a mandatului. Este ultimul pas pentru ca noul preşedinte ales, Nicuşor Dan, să îşi înceapă mandatul de preşedinte al României, după câştigarea alegerilor prezidenţiale, în turul doi de scrutin, pe 18 mai, în competiţia cu liderul AUR George Simion.
Ulterior, va avea loc şi ceremonia de predare-primire a mandatului de preşedinte al României, în urma căreia Ilie Bolojan, preşedintele interimar, îşi încheie mandatul şi va reveni în Senat.
Citește și: Mesajul ministrului Educației îngrijorat că prea mulţi copii nu merg la grădiniță și școală