13.4 C
Craiova
miercuri, 14 mai, 2025
Știri de ultima orăEveniment(VIDEO) Doi români arestați pentru trafic de migranţi

(VIDEO) Doi români arestați pentru trafic de migranţi

-

Doi români, șoferi ai unor autoturisme, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru trafic de migranți.

Polițiștii de frontieră din Giurgiu au depistat, în urma verificării a două autoturisme, șase cetățeni străini fără documente de călătorie.

Echipa comună de control formată din polițiști de frontieră români și bulgari, aflată în misiune pe DN 5, a oprit pentru control două autoturisme înmatriculate în România. La volanul acestora se aflau doi cetățeni români, de 37, respectiv 50 de ani, care transportau șase bărbați ce nu dețineau documente de călătorie.

În urma verificărilor, pasagerii au declarat verbal că sunt cetățeni ai unor state din afara Uniunii Europene – Irak, Iran, Turcia și Siria. Mai mult, asupra cetățeanului iranian a fost descoperită o carte de identitate aparent emisă de autoritățile spaniole, care s-a dovedit a fi falsificată, neîndeplinind condițiile legale de formă și fond ale unui document autentic.

De asemenea, existând suspiciuni că unul dintre șoferi s-ar afla sub influența unor substanțe interzise, a fost solicitat sprijinul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Giurgiu. În urma testării preliminare cu aparatul din dotare, au rezultat indicii privind posibila prezență în organism a unor substanțe psihoactive. Conform procedurilor legale, bărbatul a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu pentru recoltarea de probe biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Cetățenii străini au fost predați autorităților de frontieră din Bulgaria.

Șoferii români au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de trafic de migranți.  

Citește și: Pieton accidentat în Râmnicu Vâlcea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Activitatea Secției Obstretică-Ginecologie din Spitalul Județean Târgu Jiu rămâne...

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a solicitat...

ȘTIRI GdS