O femeie de 61 de ani a fost rănită şi transportată la spital după ce a fost lovită de un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani. După primele cercetări, poliţiştii au stabilit că femeia traversa strada regulamentar, pe trecerea de pietoni. Accidentul a avut loc în acestă dimineaţă, în Craiova, pe strada Sfântul Dumitru.
Poliţiştii doljeni au explicat că victima accidentului a fost transportată la spital, „conștientă și cooperantă”.
„În această dimineață, ora 08.53, polițiștii Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, în municipiul Craiova. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că un tânăr de 23 de ani, din Segarcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Sfântul Dumitru, intersecție cu strada Matei Basarab, din Craiova, ar fi surprins și accidentat o femeie de 61 ani, din localitate, care s-ar fi angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportată la spital, conștientă și cooperantă”, au transmis poliţiştii.
Şoferul de 23 de ani a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.