16.7 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAtletismul de anduranta s-a nascut la sat

Atletismul de anduranta s-a nascut la sat

Antrenorul emerit Ion Bura, „parintele“ atletismului de performanta din Gorj, cauta viitorii campioni prin satele judetului, organizând periodic selectii.


Se urca in masina si colinda satele Gorjului. Un concurs organizat la o scoala uitata de lume, o alergare pe câteva sute de metri sub privirile antrenorului emerit de atletism Ion Bura pot fi inceputul oricarui copil, care se viseaza campion. Asa au aparut Viorica Ghican, Ion Avramescu, Constantina Dita, Georgiana Dragotoiu si exemplele pot continua.


„Imi place sa colind judetul, pentru ca nu se stie de unde apar talente. Sportivii de la tara au calitati mai bune pentru performanta. La oras, din cauza asfaltului si a poluarii nu prea mai gasim tineri talentati, mai ales pentru atletism“, a motivat Bura modul original de selectie.


Ionut Bura reprezinta exceptia de la regula, fiind „oraseanul“ care a facut performanta in atletism, dar, in ultimul timp, tot mai putini copii de la oras abordeaza un sport de anduranta.


„Sunt copii si de la oras care au facut performanta, dar in ultimul timp parca tot mai putini au gânduri sa faca performanta in sporturi de anduranta, de munca multa. Cei de la tara sunt mai buni pentru semifond, fond, alergari in principal si e normal sa-i crestem de acolo“, a spus „parintele“ atletismului gorjean.


Melania Onea, speranta de la Rosia de Amaradia


In ultima saptamâna, antrenorul emerit Ion Bura a organizat concursuri de selectie in zona Turceni, sportivii remarcati urmând sa treaca prin mai multe „filtre“ pâna vor fi legitimati la CS Pandurii. „In perioada 11 – 18 ianuarie am organizat concursuri de selectie in zona Turceni, comuna Urdari, la Gârbov si Strâmba Jiu. De asemenea, am organizat si un antrenament la Motru pentru depistarea sportivilor care sa faca parte din echipa clubului CS Pandurii, care va participa la campionatele nationale de cros, din 31 martie, gazduite la Târgu Jiu. Sportivii care s-au remarcat sunt in atentia noastra, se pregatesc acolo cu profesorii de sport, iar pe timpul vacantei vor fi adusi la Târgu Jiu si pregatiti intr-un cantonament centralizat, iar cei mai talentati vor ramâne la club“, a afirmat Bura.


Melania Onea din Rosia de Amaradia este rodul unei astfel de selectii, câstigând deja o medalie nationala.


„Melania Onea a participat duminica la Grand Prix-ul juniorilor III, la Bucuresti. Anul trecut a ocupat locul patru pe tara, la 1.500 de metri obstacole, iar in acest an s-a clasat pe locul al treilea. Este urmarita de profesorii de la Rosia de Amaradia in timpul saptamânii, iar in week-end se antreneaza la Târgu Jiu“, a punctat Bura.


Maratonul, o noua provocare


Orasul Târgu Jiu va gazdui, pe 31 martie, Campionatul National de cros, iar pe 1 aprilie, Campionatul National de maraton, competitii de mare anvergura la care sunt asteptati peste sase sute de sportivi. Atletii de la CS Pandurii sunt cotati ca favoriti in cea mai lunga proba atletica, nu prin prisma faptului ca alearga pe un traseu cunoscut, ci datorita valorii lor.


„Avem promisiunea primarului Florin Cârciumaru, presedintele de onoare al concursului, ca vom organiza una dintre cele mai bune competitii de maraton din ultimii ani, pentru ca si traseul este plat, adecvat pentru maraton. In ultimii ani, aceste curse s-au desfasurat pe trasee improprii, la Sighisoara sau Medias, unde nu s-au obtinut performante si nu puteai sa stii ce valoare au sportivii, pentru ca au alergat pe dealuri“, a mentionat Bura.


Campioane nationale cu echipa la maraton, Georgiana Dragotoiu, Maria Slavuteanu si Elena Moaga reprezinta viitorul atletismului românesc.


„Am sportive de exceptie. Mai ales la maraton, pentru ca eu nu am facut maraton specific pâna acum. Din trei alergatoare, Georgiana Dragotoiu, Maria Slavuteanu si Elena Moaga, macar una sa ajunga in elita mondiala“, spera Ion Bura.


Dubla legitimare cu Craiova


CS Pandurii a acceptat sa ofere sportivi cu dubla legitimare clubului condus de Pavel Badea, Universitatea Craiova.


„Pentru ca la Târgu Jiu am reusit sa selectionez multi sportivi de valoare, pentru a oferi conditii bune de pregatire, am luat decizia de a face dubla legitimare si cu alte cluburi, in speta Universitatea Craiova. La CS Pandurii am oprit in general pe cei de la probele de maraton, care sunt campioni nationali“, a punctat Bura.


Acesta pune accentul pe rezultatele internationale, sperând ca, in câtiva ani, sportivii sai sa obtina medalii la competitii de inalt nivel.


„Prin numarul mare de selectii avem sportivi multi si trebuie sa punem accentul si pe calitate, in special sa obtinem medalii internationale. In 2006 am avut sportivi care au participat la competitii internationale si pentru 2007 asteptam sa creasca in valoare si mai mult“, este obiectivul antrenorului emerit Ion Bura.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS