Fundamentul vietii de familie il constituie relatiile afectuoase. Pentru a „actiona“ asupra adolescentilor, parintii mai au la dispozitie mijloacele economice si punitive (pedepsele). Insa, acestea nu reprezinta strategii ideale. Modul in care noi actionam este determinat de emotiile noastre.
Atunci când intr-o familie exista emotii pozitive, adolescentii au parte de o dezvoltare sanatoasa. Nu este insa usor sa fii parinte. Sarcina noastra ca parinti este sa ne asiguram ca adolescentii ajung niste adulti inteligenti pe plan emotional, sa-i ajutam atunci când apar problemele si sa ii insotim pe aceasta portiune de drum, destul de dificila, dintre copilarie si maturitate. Noi ca parinti nu percepem dificultatile pe care adolescentii le intâmpina ca fiind foarte mari si avem tendinta sa le tratam cu usurinta adresându-le multe reprosuri, neintelegând de ce pentru ei sunt atât de mari aceste probleme. Majoritatea parintilor uita insa ca ei privesc problemele din adolescenta având experienta vârstei adulte, pentru ca adolescentii trec pentru prima oara prin ele neavând experienta pe care o au adultii.
Parintii sunt intr-o competitie foarte severa pentru a câstiga atentia copiilor lor
Asupra adolescentilor se exercita in zilele noastre mai multe influente si tentatii. Diferenta intre noi si copiii nostri, din perspectiva informationala, este foarte mare. Niciodata in istoria omenirii la copii nu au ajuns atât de multe informatii fara sa treaca mai intâi prin filtrul unui educator adult. In prezent, parintii sunt intr-o competitie foarte severa pentru a câstiga atentia copiilor lor si incercarile de a-i influenta pe adolescenti sunt in mod constant alterate de numeroasele mesaje care ii incurajeaza sa actioneze si sa gândeasca altfel decât ar vrea parintii. Viata agitata si timpul limitat de care parintii dispun fac si mai dificil accesul la aceasta lume a adolescentilor. Majoritatea se afla sub influenta colegilor, a internetului si a altor mijloace de informare pe care noi, ca parinti, nu le putem filtra. In acest proces care este adolescenta copiii trec in mare viteza. Nu este usor sa exercitam ca parinti o influenta asupra copiilor ajunsi la vârsta adolescentei daca nu avem deja o relatie foarte apropiata cu ei. Este nevoie din partea parintilor de iubire, deschidere si stabilirea unor limite foarte clare. Acestea nu se refera la restrictii, cât mai ales la atentie, orientare si stabilirea unor granite. Aptitudinile care le iau parintii si copiii in ceea ce priveste fixarea obiectivelor si rezolvarea problemelor ii ajuta pe adolescenti sa pastreze drumul cel bun.
Pentru a ne insoti copiii pe drumul dificil pe care il au de parcurs si a deveni adulti, a da dovada de inteligenta emotionala inseamna: sa devenim constienti de sentimentele noastre si ale celor din jurul nostru; sa ne implicam si sa incercam sa intelegem punctele de vedere ale celorlalti; sa ramânem calmi, sa gândim pozitiv, sa ne stabilim obiective si sa urmarim atingerea lor; sa ne folosim cele mai bune aptitudini pentru a lucra cu copiii in relatiile noastre.
Cele mai mari probleme sunt legate de ruperea legaturilor cu parintii
Nici unul dintre noi nu poate prevedea lumea adulta in care vor intra tinerii. Contextul in care cresc adolescentii de azi este diferit de cel in care am crescut noi, insa indiferent de aceasta, ei au nevoie de sprijinul si suportul parintilor. Din perspectiva inteligentei emotionale, parintii adolescentilor trebuie sa se ocupe de educarea lor in urmatoarele privinte: aprecierea, sentimentul de a fi iubit, pretuit si luat in seama; apartenenta – faptul de a face parte din grupuri sociale semnificative, de a se maturiza prin intermediul diferitelor contacte si relatii; competenta si increderea, care vin din stapânirea unor elemente de inteligenta sociala si emotionala, necesare pentru a se descurca in societate, pentru a se impotrivi tendintelor nocive, pentru a discerne oportunitatile, pentru a construi relatii pozitive in familie si in comunitate; contributia – sentimentul ca dincolo de propria persoana se afla o lume mai vasta de relatii, idealuri si cauza de care suntem cu totii legati.
Cele mai mari probleme ale adolescentilor sunt legate de ruperea legaturilor cu parintii, familia, scoala sau cu prietenii buni. Foarte multe probleme gasesc rezolvarea atunci când adolescentii se simt apreciati, pot contribui, devin competenti, au incredere in ei si apartin unor grupuri cu o influenta benefica.
Viata adolescentilor de astazi este plina de paradoxuri
Adolescentii au nevoie de limite si de disciplina pentru ca astfel se simt in siguranta. Disciplina se naste din suma relatiilor pe care le avem cu copiii, din felul in care ne organizam casa si din valorile pe care le manifestam cel mai mult. Pentru a reusi sa impunem limitele sunt necesare iubirea si atentia, care intotdeauna reprezinta o cale de a comunica adolescentilor grija pe care le-o purtam. Desi majoritatea nu ar recunoaste acest lucru, libertatea ii sperie. Ei se simt in nesiguranta din cauza alegerilor pe care sunt nevoiti sa le faca: „Ce note sunt in stare sa iau?“; „Ar trebui sa beau cu prietenii mei?“; „Sunt pregatit pentru viata sexuala?“.
Viata adolescentilor de astazi este plina de paradoxuri. Pe lânga responsabilitatile cu care sunt confruntati multi dintre tineri, ei tin ascunse fata de parintii lor informatii elementare precum unde se duc sau ce fac, in timp ce pot comunica cu o usurinta incredibila sub anonimatul unui nickname cu necunoscuti despre cele mai intime gânduri ale lor. Pentru a-i ajuta, ca parinti va trebui sa intelegem care sunt nevoile, idealurile, preocuparile si mai ales trebuie sa tinem cont de faptul ca acesti copii deveniti adolescenti isi cauta indentitatea. Gasirea unei identitati pozitive si constructive este cea mai importanta responsabilitate a adolescentei. Ca sa isi poata forma o identitate pozitiva, adolescentii trebuie ajutati sa gaseasca singuri raspunsuri si oportunitati. Drumul catre o identitate pozitiva este consolidat de incredere.
Pe acest drum al adolescentei, parintii nu au comanda dubla, precum masinile instructorilor de conducere. Parintii trebuie sa ofere sfaturi care sa ii ajute pe adolescenti sa se orienteze in calatoria lor in mod pozitiv si sa ii „alimenteze“ astfel incât ei sa aiba energie pentru a merge mai departe. Iubirea si aprecierea reprezinta o alternativa pentru stres, tensiuni si dispute care se regasesc des in prea multe familii. Sentimentele de iubire exprimate prin recunoasterea a ceea ce ei fac bine este o parte esentiala a vietii lor. De aceea, bunastarea emotionala si spirituala a adolescentilor este determinanta pentru identitatea lor. Atunci când un adolescent creste intr-un mediu stabil si sanatos, tocmai acest echilibru pe plan emotional si spirtual ii alimenteaza capacitatea de a oferi ceva in schimbul universului, rezultatul fiind ca noi toti avem ceva de câstigat.
Material realizat de Gina Chiriac, psihoterapeut la Centrul de Sanatate „Sf. Grigorie Decapolitul“ din Craiova, situat in incinta Liceului de Chimie, telefon: 0744.545.352

